Scandalul numărului de decese Covid-19. Ioana Mihăilă a identificat vinovatul: Vom lua măsuri pentru cercetarea disciplinară

Ioana Mihăilă
Ioana Mihăilă (Epoch Times Romania)

Ioana Mihăilă a nominalizat luni, la audierile ce au avut loc în Parlament, "vinovatul" pentru inadvertenţele în raportarea deceselor cauzate de Covid. Pe fundalul uriaşului scandal stârnit de declaraţiile lui Vlad Voiculescu care, după ce a fost revocat din funcţie, a acuzat că între numărul real de decese şi numărul raportat de autorităţi sunt diferenţe, Mihăilă a susţinut că vina este a unui Comitet care a fost înfiinţat în Minister în timpul mandatului lui Nelu Tătaru.

„​Aţi întrebat de responsabilii din Ministerul Sănătăţii care priveau tocmai monitorizarea datelor raportate. Responsabilul din Ministerul Sănătăţii este un Comitet numit în mandatul precedent lui Vlad Voiculescu şi vom lua toate măsurile pentru cercetarea disciplinară a acestora”, a declarat Ioana Mihăilă, citată de Hotnews, răspunzând la o întrebare adresată de deputatul PSD Alexandru Rafila.

Înaintea lui Vlad Voiculescu ministru a fost Nelu Tătaru (PNL).

Mihăilă a mai insistat că în mandatul lui Vlad Voiculescu „au fost evidenţiate diferenţele dintre cele două baze de date, diferenţe care, aşa cum aţi văzut şi în raport, s-au accentuat în acele perioade în care valurile pandemice au fost mai importante”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne