Scandal în direct la TV. Şoşoacă şi un deputat AUR se jignesc reciproc: "V-a pus Olguţa şofer" / "Hai sictir!"

Diana Şoşoacă şi Ringo Dămureanu
Diana Şoşoacă şi Ringo Dămureanu (Facebook / diana.macovei1)

Senatoarea Diana Şoşoacă şi deputatul AUR Ringo Dămureanu au fost, luni seară, la Realitatea Plus, protagoniştii unui scandal, izbucnit după ce acesta din urmă a afirmat că senatoarea nu a avut nicio contribuţie la succesul AUR în alegeri. În replică, Şoşoacă i-a spus deputatului că a fost “şoferul” Liei Olguţa Vasilescu, actualul primar PSD al Craiovei, relatează Aktual24.ro.

Redăm dialogul încins dintre Şoşoacă şi Dămureanu, care este şi vicepreşedinte al AUR:

Diana Şoşoacă: Ca să ştie toată lumea. Eu nu sunt membru AUR. Nu mai sunt membru din luna februarie, vreau să ştie toată România pentru că sunt foarte mulţi oameni care îmi spun că sunt de la AUR. Nu, nu sunt de la AUR. AUR-ul nu are un membru pe nume Diana Ivanovici Şoşoacă.

Ringo Dămureanu: Şi nici nu aţi fost vreodată...

Şoşoacă: Stimate domnule Ringo Dămureanu, eu vreau să vă spun un singur lucru. AUR-ul nu a avut niciodată un membru Şoşoacă pentru că nu vă puteţi permite.

Dămureanu: Dar v-am băgat în Parlament.

Şoşoacă: Eu am băgat AUR în Parlament pentru că dumneavoastră nu aţi avut nici 5%. Trebuie să mulţumiţi unui om care v-a adus.

Dămureanu: Asta e poveste. În Iaşi aţi luat fix acelaşi număr de mandate ca şi în Botoşani şi Vaslui. Aţi avut acelaşi număr de mandate.

Şoşoacă: Ştiu cum v-a pus Olguţa şofer. (…) Mă ridic şi plec.

Dămureanu: Hai sictir! De unde aveţi, doamnă, aşa informaţie? Scrie în CV-ul meu aşa ceva? Doamna primar Olguţa Vasilescu îmi propune mie acum de birou parlamentar boxe de 2 metri şi de 8 metri. Înţelegeţi? Acesta e respectul pe care îl are Olguţa Vasilescu faţă de un reprezentant ales al poporului, iar această doamnă lansează infecţii pentru că asta ştie să spună. Doamnă Şoşoacă, ruşine să îţi fie!

Săptămâna trecută, Şoşoacă a fost implicată într-un scandal similar, dar de acea dată la România TV, unde s-a duelat cu fostul parlamentar Gelu Vişan pe tema măştilor de protecţie, a protestelor anti-restricţii şi a decesului actorului Bogdan Stanoevici.

“Spectacolul” celor doi a avut loc în contextul în care Parchetul Tribunalului Bucureşti a clasat dosarul de moarte suspectă în cazul lui Bogdan Stanoevici, deschis în urma plângerii făcute de Diana Şoşoacă, motivaţia fiind aceea că nu există suspiciuni în această privinţă.

Gelu Vişan: Aveţi fix aceeaşi responsabilitate pentru aceeaşi persoană, amic atât cu mine, care s-a prăpădit mergând tot pe mâna dumneavostră. Un actor. Ştiţi foarte bine! Din cauza faptului că v-a crezut pe dumnevoastră că nu există COVID şi a murit în spital.

Victor Ciutacu: Gelu, faci referire la tragedia lui Bogdan Stanoevici?

Diana Şoşoacă: Chiar nu vă e ruşine? Cum vă permiteţi? Niciodată nu am sfătuit oamenii să nu pună oxigenul.

Vişan: Minţi! Le-ai spus să nu-şi pună mască! Nu ţi-e ruşine?!

Şoşoacă: Sunteţi un mizerabil! Un impostor!

Vişan: Mizerabilă eşti tu!

Şoşoacă: Sunteţi mizerabil în comportament. Un impostor!

Vişan: Aveţi oameni pe conştiinţă. Trebuie să vă spună cineva să vă potoliţi odată! Au ieşit oameni din spital şi au murit că au auzit-o pe Şoşoacă la televizor că nu există COVID.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne