Salvini îi cere lui Macron să deporteze “terorişti” italieni pentru a fi judecaţi în Italia

Luigi Di Maio (st) şi Matteo Salvini la Palatul Quirinal din Roma, Italia (Alberto Pizzoli/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
29.01.2019

Tensiunile dintre Matteo Salvini şi preşedintele francez Emmanuel Macron continuă să se amplifice în condiţiile în care vicepremierul italian a cerut guvernului francez să trimită câţiva “terorişti” italieni înapoi în Italia pentru a fi judecaţi.

Într-un interviu la canalul de televiziune italian Rai 2, Salvini a susţinut că nu l-a întâlnit niciodată pe Macron în persoană, în pofida ciocnirilor tot mai intense dintre cei doi lideri europeni. Salvini a afirmat că se va întâlni cu “plăcere” cu liderul francez în Paris dacă acesta acceptă să repatrieze 17 foşti terorişti ai Brigăzilor Roşii italiene, potrivit Express.co.uk.

Salvini a declarat: “Când Macron consideră că poate da lecţii de solidaritate şi generozitate italienilor, el se adresează în mod greşit acestui popor şi acestui guvern. Dar el este pe picior de plecare din funcţie, iar noi tocmai am ajuns, aşadar este o diferenţă substanţială”.

Întrebat dacă problemele sale cu preşedintele francez se află la un nivel personal, Salvini a precizat: “Nu l-am întâlnit niciodată. Nu l-am întâlnit niciodată personal. Nu am avut niciodată o convorbire telefonică. Nu ştiu dacă acest lucru înseamnă că ar trebui să demisionez, dar nu l-am întâlnit niciodată pe Macron”.

“Mă voi întâlni cu plăcere cu el – pregătim actele pentru a cere repatrierea teroriştilor italieni aflaţi în prezent în Franţa. Pentru acest lucru aş începe în această seară să merg pe jos până în Paris pentru a-l întâlni. Dacă el spune că ne va înapoia unul, doi, trei sau patru membri ai Brigăzilor, aş merge pe jos până în Paris”.

Remarcile lui Salvini au fost făcute după ce Macron i-a atacat şi ridiculizat pe cei doi vicepremieri italieni pentru cele mai recente critici adresate administraţiei sale, precizând că ei nu sunt semnificativi.

Luând cuvântul în timpul unei călătorii spre Egipt, Macron a declarat că italienii “merită lideri mai buni” decât Matteo Salvini şi Luigi Di Maio.

Săptămâna trecută, Franţa şi Italia s-au implicat într-o dispută tensionată după ce Di Maio, lider al partidului populist şi anti-establishment Mişcarea Cinci Stele, a acuzat Franţa că sărăceşte Africa.

Alăturându-se atacului, Salvini, lider al partidului de dreapta Liga, l-a ridiculizat pe Macron, descriindu-l ca pe un “preşedinte groaznic” şi cerând alegătorilor francezi să îşi exprime dezaprobarea în cadrul alegerilor europene din luna mai.

Răspunzând provocării, Macron a declarat reporterilor în Cairo: “Cetăţenii italieni sunt prietenii noştri şi merită lideri care se ridică la nivelul istoriei ţării”.

De asemenea, premierul italian Giuseppe Conte a acuzat în urmă cu câteva zile Franţa şi Germania că folosesc o retorică pro-europeană goală în timp ce îşi urmăresc propriile interese naţionale în domenii care variază de la imigraţie, la industrie şi diplomaţie internaţională, potrivit Reuters.

Într-un interviu provocator publicat de ziarul italian Corriere della Sera, Conte a precizat că Italia nu mai este pregătită să fie tratată ca o „rudă săracă”, pe când cele mai mari state din UE încearcă să îşi mărească puterea şi influenţa în detrimentul integrării europene reale.

„Se gândesc doar la interesele lor naţionale”, a afirmat Conte, criticând tratatul bilateral semnat recent în Aachen între Germania şi Franţa, prin care Parisul s-a angajat să susţină eforturile Berlinului de a obţine un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor