Ruşilor care au permise de şedere în Germania li se refuză emiterea cardurilor bancare

Cetăţenii ruşi care deţin permise de şedere europene au început să se confrunte cu o nouă problemă atunci când solicită carduri bancare, relatează proiectul Dovod. Potrivit sursei, o persoană s-ar fi confruntat cu refuzul emiterii unui card la banca germană Kreissparkasse Koln.
Refuzul are legătură cu sancţiunile UE împotriva ruşilor. Aceste sancţiuni interzic emiterea de carduri bancare pentru cetăţenii ruşi, dar prevăd o excepţie pentru deţinătorii de permise de şedere.
Potrivit The Moscow Times, banca susţine că aceste carduri pot fi emise numai pentru perioada de valabilitate a permisului de şedere, care este acordat, de regulă, pentru o perioadă cuprinsă între unu şi trei ani. Cardurile bancare sunt însă emise pentru patru până la cinci ani, iar Kreissparkasse a invocat acest lucru drept motiv pentru a refuza emiterea unui card cetăţeanului rus.
Consultanta financiară Natalia Smirnova a scris despre un caz similar.
„Până acum, am întâlnit această interpretare doar în cazul câtorva clienţi din Germania, dar cine ştie cum vor interpreta băncile din UE cel de-al 19-lea pachet în viitor. Am găsit, de asemenea, cazuri similare în Germania prin alte canale”, spune ea.
Potrivit Smirnovei, băncile germane invocă cel de-al 19-lea pachet de sancţiuni al UE. Conform documentului, pierderea permisului de şedere presupune închiderea cardurilor.
Gera Ugryumova, şefa asociaţiei pentru drepturile omului Iskra, afirma că, din punct de vedere tehnic, banca are dreptate, întrucât Comisia Europeană a precizat într-o notă explicativă că perioada de valabilitate a cardului nu ar trebui să depăşească perioada de valabilitate a permisului de şedere.
„Dacă această practică se extinde şi la alte bănci, ne vom confrunta cu o adevărată catastrofă, deoarece perioada maximă de valabilitate a cardului fizic de permis de şedere este de cinci ani, dar aceasta începe de la data depunerii cererii”, scrie Ugryumova.
Ea susţine că o asemenea atenţie acordată cetăţenilor ruşi ar putea face imposibilă emiterea cardurilor de plată. Ugryumova afirma că a depus deja o plângere în această privinţă la Direcţia Generală pentru Stabilitate Financiară a Comisiei Europene (DG FISMA).