Rusia mai condamnă doi protestatari la închisoare înaintea votului de sâmbătă

Poliţia arestează un bărbat în timpul unui protest al opoziţiei în faţa sediului Primăriei din Moscova, 27 iulie 2019 (Screenshot)
Andrei Popescu
05.09.2019

O instanţă din Rusia a condamnat miercuri doi bărbaţi la închisoare de până la trei ani şi jumătate pentru că ar fi folosit violenţa împotriva poliţiştilor.

Condamnările la închisoare, despre care opoziţia susţine că sunt în mod clar disproporţionate, sunt printre cele mai mari date protestatarilor.

Vara aceasta Moscova a fost zguduită de cele mai mari proteste din ultimi ani, generate de blocarea candidaturii liderilor opoziţiei la alegerile locale din Moscova. Autoritatea electorală a decis că listele de semnături nu au fost întocmite corect, deşi opoziţia susţine că motivul este unul politic.

Poliţia a reţinut peste 2.000 de oameni la proteste şi a deschis anchete penale. Doi bărbaţi au fost condamnaţi marţi pentru atacarea poliţiei la unul dintre proteste, în primul dosar care a fost judecat pentru violenţe împotriva ofiţerilor poliţiei.

Miercuri, instanţele au condamnat alte două persoane, inclusiv pe Kirill Zhukov, în vârstă de 28 de ani, care a primit trei ani de închisoare pentru că ar fi lovit casca unui ofiţer de poliţie la un protest din 27 iulie, acuzaţii pe care le-a negat.

Susţinătorii săi au preizat că sentinţa este mult prea mare şi că din materialele video filmate în timpul incidentului, Zhukov abia atinsese casca poliţistului.

După câteva ore, o altă instanţă din Moscova l-a găsit pe protestatarul Evgheni Kovalenko, în vârstă de 48 de ani, vinovat pentru aceeaşi crimă şi l-a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.

Kovalenko, care a pledat nevinovat, a fost filmat aruncând un coş de gunoi către ofiţerii de poliţie în timp ce aceştia reţineau protestatarii la un protest.

Se consideră că sistemul de justiţie din Rusia este complet controlat de puterea de la Kremlin. În ultimii ani au existat numeroase dosare care au atestat acest lucru, cum ar fi cel al lui Mihail Hodorkovski, fostul magnat rus al petrolului, sau cunoscutul caz Magniţki, omorât în închisoare în condiţii suspecte pentru că a publicat un raport care dovedea furtul a 220 milioane USD de către apropiaţi ai puterii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor