Rusia lui Putin. Ani grei de închisoare pentru un adolescent rus care donase 50 USD Legiunii Libertatea Rusiei

Luptători din unitatea paramilitară pro-ucraineană Legiunea pentru Libertatea Rusiei (t.me/legionoffreedom)
Redacţia
29.09.2024
https://www.businessinsider.com/russian-teen-danila-yakovlev-donate-54-freedom-russia-legion-2024-9

Danila Iakovlev, un tânăr rus în vârstă de 19 ani, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a donat circa 50 de dolari unei unităţi paramilitare pro-ucrainene, a raportat publicaţia independentă Mediazona, citată de Business Insider.

Tânărul din Biysk, un oraş din regiunea de frontieră Altai Krai, a fost, de asemenea, amendat cu 100.000 de ruble, echivalentul a aproximativ 1.082 de dolari americani, şi ar urma să-şi petreacă 13 ani din pedeapsă într-o colonie penală de maximă securitate.

O sursă anonimă familiarizată cu cazul lui Iakovlev a declarat pentru publicaţie că tânărul a donat o „sumă foarte mică” de aproximativ 5.000 de ruble, adică 54 USD.

Serviciile de securitate ruse au declarat că au arestat un tânăr de 19 ani în ianuarie, sub acuzaţia că a trimis bani unei organizaţii anti-Kremlin.

FSB nu a făcut public numele acestuia la momentul respectiv, dar un videoclip cu momentul arestării care circulă online îl arată pe tânăr spunându-şi numele în timp ce agenţii îl reţineau. Cotidianul rus Kommersant a raportat la momentul respectiv că adolescentul a încercat să trimită fondurile prin criptomonedă.

De asemenea, a menţionat că organizaţia beneficiară era Legiunea Libertatea Rusiei, un grup paramilitar care a atacat şi sabotat în mod repetat mijloace militare din interiorul graniţelor ruse pentru cauza Ucrainei.

Curtea Supremă a Rusiei a desemnat acest grup drept organizaţie teroristă.

Înregistrările judiciare nu oferă detalii cu privire la pedeapsa lui Iakovlev, dar arată că acesta a fost condamnat pe 20 septembrie la Tribunalul Districtului Militar Est 2 din Rusia, după mai multe audieri în ultimele două luni.

Iakovlev a fost găsit vinovat de trădare şi finanţare a terorismului, arată înregistrările.

Mediazona a relatat că tânărul de 19 ani s-a confruntat iniţial cu acuzaţii pentru mai multe tentative de finanţare a terorismului, dar că o parte au fost retrase deoarece multe dintre tranzacţiile sale au eşuat.

Iakovlev nu este primul cetăţean rus condamnat la peste 10 ani de închisoare pentru donaţii către grupuri pro-Ucraina.

În august, balerina amatoare Ksenia Khavana, în vârstă de 33 de ani, a fost condamnată la 12 ani de închisoare pentru că a donat 51 de dolari unei organizaţii caritabile care susţine Ucraina.

Aceste cazurile vin după ce, în aprilie 2023, liderul rus Vladimir Putin a semnat o lege care măreşte pedeapsa maximă pentru trădare de la 20 de ani la închisoare pe viaţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor