Rusia ameninţă că ar putea atrage Bielorusia în războiul din Ucraina

Soldaţi ruşi patrulează în porţiunea distrusă a uzinei de oţel Ilici din oraşul ucrainean Mariupol
Soldaţi ruşi patrulează în porţiunea distrusă a uzinei de oţel Ilici din oraşul ucrainean Mariupol (Getty Images)

Aliatul apropiat al Rusiei, Bielorusia, ar putea să se alăture oficial războiului din Ucraina în următoarele zile, dacă Moscova va ajunge la concluzia că Ucraina a "folosit forţa" împotriva Rusiei sau a Bielorusiei, a avertizat vineri un oficial de rang înalt al Ministerului rus de Externe, relatează The Daily Beast.

"Orice folosire a forţei de către regimul de la Kiev sau o invazie militară ucraineană fie în Bielorusia, fie în Rusia, ar fi suficientă pentru a declanşa un răspuns colectiv", a declarat pentru TASS Alexei Polisciuk, un director din cadrul Ministerului rus de Externe, referindu-se la aşa-numitul stat al Uniunii pe care Bielorusia şi Rusia l-au format împreună cu ani în urmă, în care cele două state şi-au intersectat sectoarele bancare, militare şi economice.

"Republica are dreptul suveran de a-şi apăra teritoriul prin toate mijloacele disponibile, iar Minskul poate conta pe sprijinul deplin al Rusiei în acest sens", a declarat Polisciuk.

Avertismentul survine în contextul în care cresc temerile că Rusia ar putea pregăti o nouă ofensivă în 2023 împotriva Ucrainei, care ar putea fi lansată la nord-vest de Ucraina din Bielorusia. Rusia a folosit în mod repetat Bielorusia ca punct de lansare pentru a efectua atacuri împotriva Ucrainei de la izbucnirea războiului în februarie 2022, inclusiv încercarea eşuată a Rusiei de a lua cu asalt şi captura Kievul.

Săptămâna trecută, un oficial al serviciului de informaţii militare din Ucraina a avertizat Rusia să se pregătească pentru atacuri "din ce în ce mai adânci" pe teritoriul rusesc, în urma mai multor presupuse atacuri ucrainene de luna trecută în interiorul Rusiei.

De asemenea, Polisciuk nu a clarificat ce ar considera Rusia sau Bielorusia o "utilizare a forţei", ceea ce lasă spaţiu de manevră Kremlinului pentru a justifica o serie întreagă de activităţi împotriva Ucrainei.

În ultimele zile, autorităţile ucrainene au avut în vedere şi potenţiala ameninţare din partea Bielorusiei. Iurii Ihnat, un purtător de cuvânt al Comandamentului Forţelor Aeriene ucrainene a avertizat că în zilele următoare ar putea avea loc atacuri cu rachete din Bielorusia, potrivit The Guardian.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a avertizat că Rusia ar putea lansa o nouă ofensivă în 2023, a declarat că Ucraina trebuie "să fie pregătită" la graniţa cu Bielorusia.

Zelenski a reunit consilieri de rang înalt în această săptămână la Lviv pentru a discuta despre "starea şi consolidarea fortificaţiilor de la graniţă, precum şi despre sprijinul material al poliţiştilor de frontieră şi al militarilor din regiunile de la graniţa cu Bielorusia", potrivit radioului naţional polonez.

Rusia pregăteşte de luni de zile armata din Bielorusia. Chiar săptămâna aceasta, comandantul-şef al forţelor terestre ale Rusiei, generalul de armată Oleg Saliukov, a efectuat o vizită în Bielorusia pentru a inspecta gradul de pregătire al forţei militare regionale Bielorusia-Rusia, potrivit agenţiei de ştiri Belta. Unităţile de apărare antiaeriană ale forţei militare regionale Bielorusia-Rusia au fost întărite, desfăşurate şi au preluat serviciul de luptă şi în această săptămână, a raportat Belta. Bielorusia a iniţiat, de asemenea, o inspecţie rapidă a pregătirii de luptă în această săptămână.

Nu este clar cât de curând ar putea Rusia să lanseze o nouă ofensivă în Ucraina. Resursele Kremlinului au fost puse la încercare în ultimele zile din cauza luptelor grele din oraşul ucrainean Soledar.

Statutul oraşului nu a fost imediat clar vineri. După lupte intense, Ministerul rus al Apărării a afirmat că forţele ruseşti au capturat Soledar, în timp ce un purtător de cuvânt al trupelor ucrainene din estul ţării a negat că Rusia a câştigat bătălia. În plus, forţele ruse au încercat şi nu au reuşit timp de luni de zile să cucerească şi oraşul Bahmut, aflat în apropiere.

Şi, deşi logistica, comanda şi controlul şi moralul Rusiei s-au zbătut în ultimele zece luni de război, există unele indicii că Moscova ar putea căuta un nou plan de război.

La începutul acestei săptămâni, Kremlinul l-a promovat pe generalul Valeri Gherasimov la comanda trupelor ruse din Ucraina, înlocuindu-l pe generalul Serghei Surovikin, care conducea forţele de trei luni. O revenire a lui Gherasimov, care a condus anterior forţele ruseşti în război, în timpul blitz-ului său eşuat de a cuceri întreaga Ucraina în câteva zile, ar putea indica faptul că Moscova doreşte să îşi intensifice asaltul asupra Ucrainei în noul an.

Departamentul american al Apărării a apreciat că promovarea lui Gherasimov "probabil" reflectă "provocările sistemice cu care s-a confruntat armata rusă... probleme de logistică, comandă şi control... moral şi eşecul de amploare în atingerea obiectivelor strategice pe care şi le-a stabilit", a declarat joi secretarul de presă al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder.

Totodată, promovarea lui Gherasimov ar putea fi şi un semn de disperare. Serviciile secrete britanice apreciază că numirea lui la comanda trupelor ruse din Ucraina ar putea sublinia "seriozitatea crescândă a situaţiei cu care se confruntă Rusia".