Românii din Timoc atrag atenţia politicienilor din Bucureşti şi UE asupra "catastrofei ecologice" provocate de o firmă chineză

Preşedintele Partidului Neamului Românesc din Serbia, dr. Predrag Balaşevic, a făcut un apel către instituţiile europene şi clasa politică de la Bucureşti să ia măsuri pentru a ajuta comunitatea de români din regiunea oraşului Bor, afectată de o catastrofă ecologică produsă de compania chineză Zi-Jin, relatează Romanian Global News.

“Starea devine alarmantă şi insuportabilă. Deoarece, fără vreo protecţie, pentru populaţia românească singura cale de ieşire este părăsirea regiunii. Pentru comunitatea românească, această situaţie este doar una din metodele de presiune, deşi aici nu este vorba doar despre o problemă etnică, ci şi despre o problemă a administraţiei de stat, corupte şi incriminate, efectele sunt aceleaşi. Rezultatul final este ameninţarea fizică a minorităţii române şi problema supravieţuirii acesteia în această zonă.

În afară de oraşul Bor, regiunea expusă catastrofei ecologice este locuită în esenţă de minoritatea română, care se ocupă în principal cu agricultura. Problemele ecologice pun astfel în pericol populaţia atât din punct de vedere al sănătăţii, cât şi economic. În unele părţi ale regiunii, ocuparea cu agricultura devine imposibilă, în timp ce unele aşezări şi terenurile agricole se distrug cu activităţi miniere”, se arată în textul scrisorii.

De asemenea, dr. Balaşevic mai atrage atenţia în aceeaşi scrisoare că, din cauza faptului că românii sunt împiedicaţi să îşi înveţe limba maternă în şcoli, se ajunge la situaţia în care românii din Serbia şi România sunt nevoiţi să comunice unii cu alţii în limba engleză.

“În timp ce dinspre partea sârbă, datorită propagandei ostile a Belgradului faţă de România, populaţia locală simte frică şi nesiguranţă în raport cu România. De ce România şi UE susţin acest lucru? De ce se trece sub tăcere o asemenea încălcare gravă a propriilor principii”, arată dr. Balaşevic.

În continuare redăm textul integral al scrisorii:

Guvernul României
În atenţia domnului Prim-Ministru Florin Cîţu

PROTEST

Stimate domnule Prim-Ministru,

Cu această scrisoare depunem un protest vehement către instituţiile UE şi ale României din cauza comportamentului statului Serbia faţă de minoritatea română în estul Serbiei. În acelaşi timp dorim să informăm cât mai mulţi factori relevanţi pentru care acest subiect are importanţă.

Motivul protestului este poluarea enormă cauzată de compania chineză Zi-Jin în oraşul Bor în estul Serbiei, care pune în pericol o mare parte din regiunea locuită de minoritatea română, numită şi popular vlahi. La sfârşitul acestui protest, anexăm o descriere a catastrofei ecologice care este în curs.

Cauza este însă poziţia acestei minorităţi şi comportamentul instituţiilor UE şi a României faţă de această problemă pe o perioadă de timp mai lungă până în prezent.

Minoritatea română în Serbia constă din două comunităţi în estul ţării pe lângă graniţă cu România vecină. Prima parte mai mică a acestei comunităţi se află la nord de Dunăre în provincia Voivodina. Această comunitate este autohtonă aici şi a devenit parte a Serbiei după primul război mondial prin împărţirea regiunii Banatului în partea română şi sârbă şi prin alipirea acestei teritoriei ale fostei monarhie austro-ungare la Serbia. Cealaltă, o parte mai mare a minorităţii româneşti de aproape 300 000 de apartenenţi, este concentrată la sud de Dunăre. O parte din populaţia românească s-a stabilit pe acest teritoriu în secolul al 18-lea din zonele româneşti ale Transilvaniei şi Munteniei (numită atunci Ţara Românească – Principatul Ţara Românească). Partea cealaltă sunt nativi români romanizaţi în timpul Imperiului Roman.

Din 1948, administraţia sârbă nu mai recunoaşte românii în această zonă ca români, ci îi numeşte vlahi, menţionând că nu sunt români nici nu au legătură cu ei.

Partidul Neamului Românesc este singura structură politică a minorităţii româneşti în estul Serbiei care se ocupă cu protecţia intereselor minorităţii româneşti în această zonă.

Subiectul protestului nostru se referă în principal la zona de la sud de Dunăre.

Imediat după stabilirea pe teritoriul Serbiei, dar mai ales după crearea statului sârb modern, românii au fost supuşi asimilării şi aculturării agresive cu elementele clare de etnocid de către autorităţile sârbe. Scopul a fost abolirea identităţii româneşti şi înlocuirea acesteia cu una sârbească. Autorităţile sârbe au investit multă energie în asta.

Românii strămutaţi au fost o comunitate agrară, nedezvoltată şi săracă, la fel ca Serbia şi alte ţări balcanice la acea vreme. Totuşi, astfel de măsuri şi presiuni din partea autorităţilor sârbe, imposibilitatea educaţiei în propria lor limbă, autoorganizarea şi lipsa oricărui contact cu ţara de origine a Principatului Valahiei şi mai târziu Regatului României, au dus la o întârziere şi mai mare a românilor din estul Serbiei şi din regiune, şi astfel întreaga regiune a Serbiei unde este majoritatea. Totuşi, pentru autorităţile sârbe, asimilarea a fost mai importantă decât dezvoltarea ţării, ceea ce vorbeşte despre iraţionalitatea politicii sârbe bazată pe naţionalismul poporului majoritar sârb, pe lângă neglijarea realităţii.

După al doilea război mondial, în perioada comunistă, presiunile asupra minorităţii române au continuat. Comuniştii iugoslavi aplică metode noi de politică etnocidă bazate pe invenţiile NKVD şi KGB sovietice. Metodele staliniste de falsificare a istoriei şi realităţii anulează administrativ pe românii în estul Serbiei de la sud de Dunăre. Astfel de metode se folosesc şi astăzi, cu acea că în loc de propagandă oficială de stat, se foloseşte fabricarea de ştiri false prin intermediul reţelelor sociale de pe internet. În acest fel, Belgrad atribuie legitimitate acestui tip de presiune sub pretextul că aceste reţele, precum şi regulile şi propaganda de acolo, sunt controlate de guvernele ţărilor democrate.

Problema pe care o pot provoca ştirile false vizate vedem în fiecare zi, dar împotriva românilor în estul Serbiei evident totul este permis.

Românii în Serbia de la sud de Dunăre după 1948 dispar din toate documentele administraţiei de stat şi apare în locul lor o nouă minoritate naţională până atunci neexistentă – aşa numiţi Vlahii care nu sunt români, sau mai scurt doar vlahi. Astfel, cu aproximativ 200.000 de români înainte de cel de-al doilea război mondial, comunitatea românească a căzut la recensământul în 1961 la doar 1.600 de vlahi care nu sunt români.

Totuşi, în Voivodina rămân ca români deoarece Serbia a trebuit să respecte acordurile privind integrarea Voivodinei, aşa că nu a putut să ia drepturile minorităţilor în Voivodina.

După căderea comunismului în Europa de Est, nu s-au produs schimbări semnificative în Serbia. Comuniştii sârbi au reuşit să menţină controlul asupra noului sistem multipartit, a instituţiilor, organizaţiilor non-guvernamentale şi chiar în reprezentările organizaţiilor străine. Astfel, tranziţia în Serbia nu are sens şi, în loc de reforme şi democratizarea ţării, Serbia se îndreaptă şi mai mult către regimuri autoritare, precum Rusia şi, mai recent, China. Astfel, minoritatea română continuă să fie supusă situaţiei caracteristice pentru Evul Mediu şi nu minorităţii într-o ţară europeană. Presiunea crescută a presei ultranaţionaliste sârbe asupra publicului Serbiei în timpul crizei şi al războaielor în timpul guvernării lui Slobodan Milosevic are un efect foarte negativ asupra minorităţii române. Consecinţa acestui lucru poate fi urmărită prin variaţii ilogice la recensămintele populaţiei.

Deşi românii au fost urâţi de putere şi de Biserica Ortodoxă Sârbă, minoritatea română a fost bine primită de majoritatea etnică sârbă ca vecini, iar în perioada de cei aproape 200 de ani de la prăbuşirea Imperiului Otoman nu au existat probleme etnice între cele două comunităţi.

Totuşi, problema a fost forţată din vârful puteri pentru a crea neîncredere între cele două comunităţi. Scopul era controlul mai uşor ale ambelor comunităţi şi impunerea opinii, atitudini şi realizarea unor obiective iraţionale, scopuri care sunt opuse procesului de democratizare care se desfăşura în Europa în acelaşi timp.

Pentru a preveni dezvoltarea comunităţii şi controlul acesteia, autorităţile sârbe, în loc să accepte organizaţiile româneşti autentice, impun comunităţii voinţa puteri centrale prin organizaţiile paralele şi prin indivizi aflaţi sub controlul puteri. Belgradul alege lideri fictivi ai comunităţii româneşti care sunt apropiaţi autorităţilor, şi Biserici Ortodoxe Sârbe şi le prezintă publicului ca singurii reprezentanţi ai acestei comunităţi. Întrucât că sunt oameni ascultători, în majoritate oameni incapabili, cu o educaţie redusă, guvernul îi controlează uşor, ei nu reprezintă comunitatea, ci servesc pentru înşelarea publicului şi propagandei mediatice.

La una dintre ultimele întâlniri cu Secretarul de stat al Guvernului Serbiei pentru minorităţi, dl. Ivan Bosnjak, la plângerile noastre referitoare la drepturile minorităţilor, el a răspuns „Ce doriţi, nu v-au masacrat”, făcând o paralelă cu comunităţile minoritare sârbe din fostul stat Iugoslavia din perioada războiului civil din anii nouăzeci ai secolului trecut.

De ce se reduce ideea drepturilor minorităţilor în Serbia la simpla supravieţuire şi la dreptul de a nu fi masacrat dacă aparţine unei minorităţi? Chiar şi animalele din lume au acest drept astăzi, dar este evident că asta este o mare realizare pentru minoritatea română din Serbia.

De ce România, UE şi instituţiile internaţionale la aceste norme anticivilizate şi de fapt procese antieuropene tac?

După căderea lui Milosevic, starea comunităţii române s-a deteriorat şi în continuare. Deşi între timp Serbia a devenit şi un candidat pentru aderarea în UE. Poziţia minorităţii române nu s-a schimbat. Ceea ce mărturiseşte despre sinceritatea politicii sârbe în raport cu UE. Serbia foloseşte adesea fondurile UE în scopuri anti-europene.

Politica UE şi standardele în Serbia sunt văzute ca un pericol, sau chiar instrumente dezvoltate în mod deliberat ale unui război special împotriva Serbiei şi a poporului sârb, deoarece sunt în completă contradicţie cu conceptul de societate care se dezvoltă în Serbia de aproape 2 secole şi ceea ce este implantat în conştiinţa majorităţii cetăţenilor prin propaganda mediatică şi abuzul asupra sistemului şcolar. Acel concept se bazează pe dominaţia poporului majoritar sârb şi nu pe egalitatea tuturor cetăţenilor, pe încălcarea drepturilor omului şi a minorităţilor, înăbuşirea libertăţii presei, împiedicarea dezvoltări democraţiei şi a justiţiei independente precum şi a oricăror reforme care ar interfera cu situaţia moştenită după regimul comunist.

Interesul oligarhiei, aparatului de stat, Bisericii Ortodoxe Sârbe şi serviciilor de securitate este plasat înainte intereselor statului şi ale poporului, iar o astfel de politică este ascunsă cu iscusinţă după ultranaţionalismul pentru mase.

Chiar şi atunci când se gândeşte la democraţie, publicul sârb este înclinat spre ideea unui fel de democraţie naţională, referitor democraţie pe măsura poporului majoritar sârb şi nu unei societăţi cu cetăţeni egali. Atitudinea că minorităţile ar trebui să fie asimilate oriunde ar fi posibil, şi să nu li se permită nici-un drept, rămâne dominantă.

Cu toate acestea, Serbia nu reuşeşte să trateze rău toate minorităţile cu privire la această problemă doar pentru că este adesea confruntată cu presiuni din ţării din afară sau din ţării de origine, care port grija de poziţia propriilor minorităţi.

Comportamentul României este totuşi neobişnuit şi arată o doză de autodistrugere şi lipsă de interes pentru poziţia minorităţii române, şi deseori încearcă să ascundă această problemă, care este una din cauzele importante ale dezavantajului nostru.

Nu este suficient de clar dacă motivul pentru aceasta este puterea Belgradului de a controla politica Bucureştiului în Serbia, prin diferite forme de corupţie, sau poziţia generală a României conform căreia minoritatea română nu este importantă. Faptul este, totuşi, că România, şi numai România, nu are o strategie pentru minoritatea sa din Serbia ci nici din alte ţări înconjurătoare. În acelaşi timp, ea sprijină fanatic Serbia în toate privinţele, nu numai când este vorba de aderarea la UE.

În acest timp, Belgradul conduce o adevărată prigoană mediatică împotriva României şi a Bisericii Ortodoxe Române în Serbia, şi mai ales în estul Serbiei. România se prezintă ca un potenţial agresor care doreşte să pună în pericol teritorial pe Serbia prin intermediul minorităţii române, internetul e inundat de teoriile complotiste, împotriva României, există chiar pretenţia că România s-a format doar pentru a pune în pericol poporul sârb. Scopul este de a intimida populaţia din estul Serbiei şi minoritatea română să obţine un sentiment de vinovăţie şi complexe că este rău să fii român.

Este clar că aceste păsuri ale Belgradului sunt în contradicţie cu politică UE care propagă relaţiile de bună vecinătate, consolidând cooperarea şi accelerând creşterea economiilor în regiunile limitrofe etc. Însă, Belgradul face contrariul cu acţiunile sale. Cooperarea transfrontalieră practic nu există, nici nu au fost fondurile UE utilizate pentru aceste idei.

Datorită împiedicări românilor de a-şi învăţa limba maternă în şcoli, ajungem la situaţia în care românii în Serbia şi România trebuie să comunice în limba engleză. În timp ce din partea sârbă, datorită propagandei ostile a Belgradului faţă de România, populaţia locală simte frică şi nesiguranţă în raport cu România. De ce România şi UE susţin acest lucru? De ce trece sub tăcere o asemenea încălcare gravă a propriilor principii?

Este important faptul că împotriva minorităţi române din Serbia este condusă o politică care este în mare contradicţie cu politica oficială a Serbiei ca o ţară democratică şi cu obligaţiile internaţionale pe care le-a semnat, precum şi cu obligaţiile Serbiei ca un candidat la UE.

Din exemplul minorităţii române se vede clar că politica Serbiei faţă de UE, spre deosebire de alte ţări candidate la UE, nu are un obiectiv real de a accepta standardele UE, ci de a folosi beneficiile candidaţilor şi eventualei aderări cu scopul atingeri obiectivelor sale anti-europene.

Pe de o parte, Serbia priveşte UE ca un bancomat naiv, până când vinde sau dăruieşte resursele sale Chinei şi Rusiei pentru protecţia politică împotriva eventualelor presiuni din partea UE, din cauza obligaţiilor neîndeplinite. Belgradului şi elitei post-comuniste aflate la putere evident nu le convine europeizarea Serbiei, ci exploatarea UE şi subminarea acesteia cu ajutorul Rusiei şi Chinei. Afacerile private pe contul bugetului grupurilor apropiate puteri, adesea fără niciun control, reprezintă un alt impuls pentru cooperarea cu aceste regimuri autoritare.

Criminalitatea organizată şi politica anti-europeană în Serbia îşi pot păstra poziţiile doar în acest fel. Un stat ordonat este un pericol pentru ei, iar drepturile omului şi ale minorităţilor sunt daunele colaterale ale acestei politicii.

În mod surprinzător, nu există reacţii din partea României şi a UE ca fiind cele mai invitate să reacţioneze la un astfel de comportament, ci Serbia, dimpotrivă, se susţine, deşi este clar că daunele pe termen lung pentru întreaga regiune sunt imense.

Belgradul a menţinut în mod planificat o calitate redusă a educaţiei în comunităţile româneşti, prin împiedicarea educaţiei în limba maternă română şi a unei educaţii de calitate slabă în limba oficială sârbă, pentru a înapoia comunitatea cât mai mult posibil şi pentru a o controla mai uşor pe lângă toate presiunile, datorită procentului redus educaţilor, cadrelor educate politic, sau aflate sub controlul absolut de putere, comunitatea românească în estul Serbiei este în neputinţa să influenţeze la fie ce în estul Serbiei.

Totuşi, majoritatea etnică sârbă votează cu partidele la guvernare şi aprobă utilizarea lor abuzivă a resurselor statului deoarece se află sub o puternică propagandă ultranaţionalistă şi blocada mediatică a Belgradului şi nu poate vedea în mod clar starea lucrurilor. Acesta este modul în care partidul de guvernământ a câştigat alegerile în Bor chiar dacă o resursă naţională foarte valoroasă a Serbiei a fost vândută unei companii chineze în condiţii foarte nefavorabile.

Catastrofa ecologică care s-a întâmplă în ultimii ani în Bor şi în împrejurime după sosirea companiei chineze Zi-Jin este doar un exemplu. Poluarea din alte surse este, de asemenea, ridicată. Aceasta nu este doar o problemă regională, ci devine internaţională, deoarece poluarea care este produsă în Serbia afectează şi vecinii, în primul rând pe România şi Bulgaria.

Guvernul în Serbia ascunde consecinţele acestei poluări, iar studii cu privire la aceasta nu se fac.

În timp ce se învârte subiectul bombardamentului cu uraniu sărăcit de către NATO este adesea folosit pentru a atrage atenţia, de asemenea, fără niciun studiu şi analiză.

În afară de oraşul Bor, regiunea expusă catastrofei ecologice este locuită în esenţă de minoritatea română, care se ocupă în principal cu agricultura. Problemele ecologice pun astfel în pericol populaţia atât sănătos, cât şi economic. În unele părţi ale regiunii, ocuparea cu agricultura devine imposibilă, în timp ce unele aşezări şi terenurile agricole se distrug cu activităţi miniere. Tot timpul, Serbia evită sprijinul şi compensaţiile serioase pentru populaţia locală, ci dimpotrivă, în afară de Zi-Jin, problemele lor sunt abuzate şi de companii şi indivizi apropiaţi guvernului, tranzacţionându-şi cu proprietăţile lor la un preţ foarte mic. O problemă suplimentară a presiuni economice este şi aducerea lucrătorilor chinezi în loc de angajarea celor domestici.

Starea devine alarmantă şi insuportabilă. Deoarece că sunt fără vreo protecţie, populaţia singura cale de ieşire vede în părăsirea regiunii. Pentru comunitatea românească, această situaţie este doar una din metodele de presiune, deşi aceasta nu este vorba doar despre o problemă etnică, ci şi despre o problemă a administraţiei de stat, corupte şi incriminate, efectele sunt aceleaşi. Rezultatul final este ameninţarea fizică a minorităţii române şi problema supravieţuirii acesteia în această zonă.

De ce România, UE şi instituţiile internaţionale tac şi, astfel, susţin tacit aceste întâmplări? Această regiune este situată pe continentul european într-o ţară care pretinde să devină membru al UE, dar chiar şi dacă asta nu este cazul, este vorba despre un spaţiu de locuit comun pe aceeaşi planetă.

Din toate cele menţionate depunem un protest sever către instituţiile UE şi ale statului Român.