România anului 2022. Capcane pentru şobolani pe holurile Academiei de Poliţie

Capcana pentru sobolani (Europol)
Loredana Diacu
02.11.2022

Sindicatul poliţiştilor Europol susţine că Academia de Poliţie a instalat capcane pentru şobolani pe holurile instituţiei ca soluţie pentru prinderea rozătoarelor.

Cu acest prilej, sindicaliştii critică dur modul în care conducerea instituţiei a înţeles să reacţioneze după ce în spaţiul public au apărut - în urmă cu circa o săptămână - imagini cu mizeria de nedescris în care sunt ţinuţi studenţii Academiei de Poliţie. Mai exact, Europol a publicat pe 26 octombrie a.c. imagini despre care susţine că prezintă condiţiile dezastruoase în care trebuie să locuiască studenţii de la Academia de Poliţie.

Potrivit Europol, studenţii sunt nevoiţi să stea câte 16 într-o cameră, cu toaletele nefuncţionale într-o “proporţie covârşitoare” şi fără apă caldă.

În urma acestor imagini, se pare că managementul instituţiei de învăţământ a decis să pună capacane pentru şobolani.

Redăm postarea Europol:

"Academia de Poliţie a instalat capcane pentru şobolani pe holurile instituţiei ca soluţie pentru prinderea rozătoarelor.

În timp ce mizeria, igrasia şi şobolanii se simt ca la ei acasă, conducerea unităţii a fost mai mult interesată în aceste zile de apartenenţa sindicală a studenţilor, care ar fi putut transmite capturile video, decât să identifice soluţii pentru condiţii de cazare decente.

Cam acesta este managementul de la nivelul prestigioasei unităţi de învăţământ, au 'rezolvat' toate problemele în timp record."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor