Recurs la memorie şi demnitate eşuat. Victimele comunismului, ignorate la Muscel

La mai bine de un sfert de veac de la Revoluţie, uitarea se aşterne, puţin câte puţin, peste numele eroilor rezistenţei anticomuniste, peste memoria celor ce au suferit şi murit în închisori şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră şi, în genere, peste atrocităţile apologeţilor secerei şi ciocanului. Totul sub ochii impasibili ai autoritaţilor şi, uneori, chiar sub oblăduirea lor.

Un exemplu elocvent în acest sens este situaţia din Câmpulung Muscel unde, potrivit jurnalistului Radu Petrescu-Muscel, care a sesizat acest caz, în pofida numeroaselor demersuri, inclusiv din partea Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, aleşii locali au evitat să decerneze titlul de Cetăţean de Onoare Post-Mortem pentru doi câmpulungeni persecutaţi de comunişti, preferând să-l acorde unui exponent al fostului regim.

Nici ideea ca numele unor străzi din Câmpulung Muscel să poarte numele Lt. colonelul Gheorghe Arsenescu, partizan anticomunist, fondator şi conducător al uneia dintre cele mai cunoscute organizaţii de rezistenţă anticomunistă, "Haiducii Muscelului" şi a inginerului Nicolae T. Vasilescu, zis Colorado, executat la Canalul Dunăre-Marea Neagră de comunişti - nu a găsit susţinere din partea autorităţilor.

Istoric - Unde sunt străzile celor care nu mai sunt?

Revoltat că personalităţi ale rezistenţei armate anticomuniste din ţară nu sunt încă onoraţi în locurile lor de baştină, jurnalistul Radu Petrescu-Muscel a lansat în octombrie 2014 o scrisoare deschisă intitulată “Unde sunt străzile celor care nu mai sunt?” către Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Scrisoarea deschisă prin care se cerea redenumirea unor străzi, şcoli, instituţii după numele luptătorilor din rezistenţa anticomunistă şi al organizaţiei „Haiducii Muscelului” a fost adresată, de asemenea, ambelor Camere ale Parlamentului, autorităţilor din judeţele Argeş şi Dâmboviţa (prefecturi, primarii, consilii locale) şi Fundaţiei Alianţa Civică.

În cadrul aceluiaşi demers, Radu Petrescu-Muscel şi Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, sub semnătura prof. acad. dr. Radu Ciuceanu, au înaintat mai multe memorii către primăria Câmpulung, Consiliul Local al municipiului Câmpulung şi prefectura Argeş, pentru a fi acordat postmortem titlul de Cetăţean de Onoare al Câmpulungului şi de a fi atribuite nume de străzi pentru doi câmpulungeni persecutaţi în timpul regimului comunist, respectiv inginerul minier Nicolae T. Vasilescu, zis Colorado, executat la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în 1952, printr-un proces stalinist şi Lt. colonelul Gheorghe Arsenescu, partizan anticomunist, fondator şi conducător al celei mai longevive organizaţii de rezistenţa anticomunistă, "Haiducii Muscelului" - capturat în 1960 şi executat în 1962.

Nu numai că această intervenţie a lui Petrescu-Muscel şi a Institutului Naţional pentru Studierea Totalitarismului au rămas fără vreun rezultat, ci, mai mult, cetăţean de Onoare Post-Mortem al oraşului Câmpulung-Muscel a fost desemnat, potrivit ziaristionline.ro, de către consilierii locali, fostului comunist nr. 2 din Câmpulung-Muscel, profesorul universitar dr. Constantin Ciotei.

Hotărârea de acordare a acestui titlu lui Ciotei a fost luată, pe 10 iulie a.c., cu votul a 12 consilieri din 18 prezenţi la şedinţa de consiliu. Potrivit ziaristionline.ro, Constantin Ciotei este o persoană controversată la nivel de Câmpulung iar la auzirea numelui său mulţi câmpulungeni şi-au amintit momentele din decembrie 1989, când au strigat în faţa primăriei Câmpulung „Jos Ciotei!”, pentru faptul că era preşedinte al OCL.

În schimb, 5 zile mai târziu, când pe masa aleşilor locali s-a aflat propunerea de acordare a titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului inginerului Nicolae T. Vasilescu şi Lt. colonelul Gheorghe Arsenescu, discuţiile dintre aleşi s-au terminat aşa cum au început pentru că nu a existat cvorumul necesar la întrunire.

Recomandăm: Statul captiv - cel mai mare aparat de represiune [video]

Cei doi musceleni cărora li s-a refuzat un nume de stradă

Lt. Colonelul Gheorghe Arsenescu

Fost ofiţer de carieră, Gheorghe Arsenescu a intrat în dizgraţia regimului comunist după ce, eliminat din armată la nici 39 de ani, a avut nefericita inspiraţie să-şi înfiinţeze o mică fermă zootehnică pentru alimentarea cu lapte a pieţei din Câmpulung, ceea ce i-a adus condamnarea pentru sabotaj economic.

Refuzând să facă închisoare pentru ceva ce nu considera că este un delict, Arsenescu a decis să lupte contra regimului. În ianuarie-februarie 1948, colonelul Gheorghe Arsenescu a reuşit să iniţieze în nordul judeţului Muscel (zona Bran-Rucăr-Dragoslavele-Stoeneşti-Cetăţeni-Măţău-Câmpulung) o grupare din care făceau parte foşti deputaţi, avocaţi, mari industriaşi şi proprietari de fabrici, mori şi tăbăcării, mici întreprinzători, ofiţeri activi şi deblocaţi, monahi şi preoţi de mir, învăţători şi profesori, studenţi, muncitori şi ţărani – “Haiducii Muscelului.”

Folosindu-şi contactele în mediul militar din timpul războiului şi din perioada funcţiei deţinute la Cercul Teritorial Muscel, Gheorghe Arsenescu şi-a creat o reţea de susţinători inclusiv în fostul său Regiment 30 Muscel, transformat în Batalionul 27 Vânători de Munte, reţea care l-a ajutat să obţină o parte din armamentul şi logistica vitală supravieţuirii în munţi, indiferent de anotimp.

Gruparea a fost compromisă după ce, capturat de Securitate, tânărul ţărănist Traian Marinescu-Geagu, torturat sălbatic fără întrerupere de oamenii căpitanului Cârnu, deconspiră întreaga reţea clandestină creată cu mare trudă de colonelul Arsenescu. Geagu a fost apoi executat iar o echipă de securişti nu a permis timp de două zile îngroparea cadavrului, ca exemplu al soartei pe care o merită „bandiţii”.

Colonelul Arsenescu a fost ultimul capturat, în 1960 şi executat în 1962.

Mai multe despre Gheorghe Arsenescu, despre Preotul-profesor Gheorghe Cotenescu, bunicul jurnalistului Petrescu-Muscel şi despre "Haiducii Muscelului" puteţi citi aici.

Inginerul Nicolae T. Vasilescu, ucis de comunişti la Canal

Rămas în istorie sub numele de Canalul Morţii, Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost, în fapt, cel mai mare lagăr de muncă de pe teritoriul României. Lucrările la canal au început în vara lui 1949, din iniţiativă sovietică. Şantierul funcţiona ca un uriaş lagăr, cu 14 colonii de exterminare, unde mulţi deţinuţi şi-au găsit sfârşitul în gropi comune.

Dacă la munca brută au fost puşi deţinuţi, atât politici cât şi de drept comun, în schimb oamenii calificaţi pentru un şantier de o astfel de anvergură au fost greu de găsit iar ajutoarele tehnice promise de sovietici soseau cu întârziere, erau puţine şi proaste calitativ, ceea ce a adus întârzieri ale lucrărilor faţă de ritmul planificat de partid, la costuri foarte mari şi la numeroase accidente de muncă.

În februarie 1950 nu se depăşise încă faza organizării de şantier şi cum nici partidul nici ocupantul sovietic nu puteau fi ţinuţi vinovaţi, au fost căutaţi ţapi ispăşitori.

Având studiile efectuate în America, inginerul Nicolae T. Vasilescu, zis Colorado, a fost distribuit de partid în rolul sabotorului, duşman de clasă şi agent ai imperialismului infiltrat la Canal, pentru a "submina unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei socialiste.”

Ancheta a fost condusă de securitatea română şi atent supravegheată şi coordonată de consilierii sovietici Alexandru Mihailovici, Tiganov şi Maximov (care de altfel au supervizat şi simulacrul de process).

Arestaţii au fost torturaţi, ameninţaţi cu arestarea soţiilor şi copiilor, drogaţi cu medicamente, supuşi unor interogatorii interminabile şi privaţi de somn. "Declaraţiile" erau scrise dinainte de anchetatorii Securităţii, iar "sabotorii" nu aveau altceva de făcut decât să le semneze. Epuizaţi , torturaţi şi terorizaţi mental, aceştia au semnat tot ce le-a dat securitatea ba, mai mult, au fost obligaţi să înveţe pe de rost declaraţiile scrise, pentru a nu le uita la process.

În urma simulacrului de proces au fost condamnaţi la moarte şi executaţi Nicolae Vasilescu-Colorado, inginer, Aurel Rozei-Rosenberg, inginer şi Dumitru Nichita, mecanic de locomotivă.

Din primul lot de condamnaţi au făcut parte şi inginerii Petre Cernătescu, şi Gheorghe Georgescu, cărora pedeapsa cu moartea le-a fost comutată în muncă silnică pe viaţă

Alte cinci persoane au primit pedepse cuprinse între 20 de ani închisoare şi muncă silnică pe viaţă.

Mai multe despre aşa-zisul proces iniţiat de către Gheorghiu-Dej şi pus în operă de către Securitate în urma căruia a fost executat inginerul Nicolae T. Vasilescu-Colorado, puteţi citi aici.

Trăim într-un stat care nu-şi recunoaşte crimele

Remarcăm, în context că, recent, prezent la cea de-a şasea ediţie a Zilelor Rezistenţei Naţionale, dedicată împlinirii a 70 de ani de la instaurarea comunismului în România, fondatorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, istoricul Marius Oprea, cel care a dezgropat cadavrele a 26 de partizani ucişi de comunişti şi îngropaţi fără a avea parte de un mormânt şi a 65 de deţinuţi aruncaţi în gropi, unii poate chiar de vii, opina că trăim într-un stat care nu vrea să-şi recunoască crimele.

"Un deţinut politic are o pensie medie de şapte - opt milioane pentru anii de puşcărie în timp ce un ofiţer de securitate are o pensie de 70, 80 de milioane", a enunţat istoricul Marius Oprea unul din paradoxurile României care nu pedepseşte crimele comunismului şi nici nu recunoaşte victimele fostului regim, aşa cum o demonstrează cele întâmplate în Câmpulung Muscel.

Recomandăm: Marius Oprea : "Ne-am întors în 1989. Statul nu doreşte să-şi recunoască crimele

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.