Rareş Bogdan: Nimeni nu poate sta în faţa unui candidat PNL-USR-PLUS la Primăria Capitalei

Rares Bogdan
Rares Bogdan (Epoch Times România)

Nimeni nu va putea sta în faţa unui candidat PNL-USR-PLUS la Bucureşti, a susţinut europarlamentarul Rareş Bogdan, pentru B1 TV, precizând că România are nevoie de o administraţie locală sănătoasă, iar la acest rezultat se poate ajunge doar dacă PNL, USR şi PLUS lasă orgoliile la o parte şi se sprijină în alegerile locale.

Liberalul a mai susţinut că, în opinia lui, pentru ca PSD să fie învins în Bucureşti, e nevoie de o colaborare a partidelor de Opoziţie, iar candidatul unic la Primăria Capitalei ar trebui să fie stabilit în urma unor sondaje făcute de institute independente.

”Lucrurile sunt extrem de clare. PNL trebuie să aibă un candidat propriu la Primăria Capitalei şi la primăriile de sector. Am mare încredere în colegii mei şi o să le acord tot sprijinul meu, să ridice cât mai mult Bucureştiul.

Voi fi primul care vă spune, cu acordul lui Ludovic Orban şi a conducerii PNL: dacă vreţi să câştigăm localele în 85% din localităţile României, facem alianţă PNL-USR-PLUS la locale. Şi alegem cine e cel mai bine plasat pentru Primăria Generală de la PNL, sau de la USR. Obligatoriu trei sondaje de la instituţii independente.

Dacă PNL şi USR vor înţelege că România are nevoie de o administraţie locală sănătoasă, de o politică nouă, solidă, nu vom avea niciun fel de orgolii şi vom merge înainte spre această formulă de alianţă care va deveni câştigătoare.

Nimeni nu poate sta în faţa unui candidat PNL-USR-PLUS la Bucureşti. Dacă cineva se va încâpăţâna, vom păţi la fel ca în 2016, când Firea a câştigat pentru că USR şi PNL nu au ştiu să se retragă unul în favoarea celuilalt”, a declarat Rareş Bogdan.

Europarlamentarul a mai opinat că actualii primari de sectoare sunt ”dezastruoşi” şi ”trebuie măturaţi toţi, scoşi afară din Bucureşti, pentru dezastrul pe care l-au produs împreună cu Firea”