Rafila: Numărul celor care iau prima doză de vaccin e mai mic decât cei care sunt la rapel. Va scădea ritmul vaccinării

Alexandru Rafila
Alexandru Rafila (Screenshot)

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, duminică, la Târgu Mureş, că numărul românilor care se vaccinează anti-Covid în această perioadă cu prima doză este mai mic decât numărul persoanelor care primesc doza de rapel, lucru care ar duce în curând la o diminuare a ritmului vaccinării. În plus, Rafila a atenţionat împotriva obligativităţi vaccinării.

“Dacă reuşim în campania de vaccinare, atunci avem o şansă – şi cred că ăsta ar trebui să fie un mesaj foarte puternic – să nu ne întoarcem la restricţii. Ce observăm pe plan naţional, sigur, creşte numărul de persoane vaccinate, nu e momentul însă să ne bucurăm, pentru că, dacă o să vă uitaţi, din păcate, numărul de persoane care se vaccinează cu prima doză este inferior numărului de persoane care se vaccinează cu cea de-a doua doză şi lucrul ăsta trebuie echilibrat, pentru că dorinţa de a veni la vaccinare, în mod evident este legată de administrarea primei doze de vaccin. Altfel, o să scadă ritmul vaccinării în următoarele săptămâni şi diversele ţinte nu vor fi atinse”, a precizat reprezentantul României la OMS, citat de News.ro.

Potrivit lui Rafila, vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie şi discriminarea între cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi nu trebuie să existe.

“Trebuie să oferi oamenilor alternative, cei care încă nu s-au hotărât, să se vaccineze, dar trebuie să existe şi accesul la o informaţie credibilă şi din cauza asta cred că rolul profesioniştilor este esenţial, încât oamenii să vină la vaccinare şi să se gândească că reluarea activităţilor sociale, economice normal depinde de succesul acestei campanii de vaccinare”, a continuat social-democratul.

Totodată, medical a discutat şi despre testele antigen rapide, susţinând că acestea pot fi “o bună alternativă” pentru organizarea unor evenimente, dar că ar fi o greşeală ca vaccinarea să fie înlocuită de utilizarea acestor teste.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură