Rafila, despre "scăpările" certificatului digital: Trebuie să ţinem cont de copiii cu vârsta de până la 12 ani ce nu se pot vaccina

Alexandru Rafila
Alexandru Rafila (Screenshot)

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, luni, la finalul Biroului Permanent Naţional al partidului, că certificatul digital anunţat săptămâna trecută de Guvern conţine “lipsuri” şi “scăpări” care trebuie corectate imediat. Mai exact, Rafila este de părere că documentul nu respectă recomandările europene privind copiii cu vârsta mai mică de 12 ani, pentru care nu este indicată vaccinarea anti-Covid.

“Sunt câteva lucruri care nu sunt în regulă apropo de modul în care va fi utilizat acest certificat verde. Şi vă spun acest lucru pentru că recomandări ale Comisiei Europene sau practica din ţările Uniunii Europene nu este respectată, în sensul că nu există nicio precizare referitoare la copiii cu vârsta mai mică de 12 ani. Copiii cu vârsta mai mică de 12 ani ar trebui să fie scutiţi de prezentarea acestor certificate sau lucrurile legate de testare, pentru că nici din punct de vedere practic nu este posibilă testarea a milioane de copii”, a precizat Rafila, adăugând că ar fi vorba 5-6 milioane de teste săptămânal.

De asemenea, medicul a transmis că nu trebuie restricţionat accesul copiilor la diverse activităţi ca urmare a implementării acestui certificat digital.

“Destul că suntem într-o situaţie în care ei s-ar putea să nu meargă la şcoală. Am stabilit cu toţii şi toată lumea a recunoscut că şcoala online are un impact nefavorabil asupra dezvoltării psihologice şi fizice a copiilor. Mai adoptăm o măsură care să-i izoleze şi mai mult în case pe copii. Lucrul aceste nu este acceptabil. Mai ales că şi din punct de vedere logistic, în momentul de faţă, nu există capacitate de testare în România pentru un număr aşa de mare de teste. Nu mă refer la testarea pe care o facem eventual acasă, ci mă refer la testarea în laboratoare autorizate care să poată să bage datele personale în sistem”, a continuat Rafila.

În ceea ce priveşte testele, reprezentantul României la OMS a afirmat că, în cazul în care statul vrea să răspundă unor cerinţe de sănătate publică, acestea trebuie să aibă o calitate corespunzătoare şi să se găsească pe lista de teste furnizată şi actualizată de Centrul European de Control al Bolilor.

“Să nu mai cumpărăm teste cu calitate dubioasă care ar putea avea un impact nefavorabil asupra sănătăţii publice. Chestiunea asta legată de utilizarea acestor certificate în diverse tipuri de activităţi trebuie să ţină cont de copiii cu vârsta de până la 12 ani care nu se pot vaccina pentru că vaccinul nu este recomandat la această vârstă. Aşa că, este necesară o lege pentru a reglementa această situaţie”, a adăugat deputatul PSD.

Reamintim că, în şedinţa de vineri, 17 septembrie, Guvernul a aprobat hotărârea care impune obligativitatea certificatului verde la spectacole, cinema, piscine, competiţii sportive, nunţi, botezuri în localităţile unde rata de infectare COVID este între 3 şi 6 cazuri la mia de locuitori. Copiii sub 6 ani sunt exceptaţi de la această obligaţie.

Practic, hotărârea prevede ca în judeţele/localităţile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori se instituie o serie de norme pentru desfăşurarea activităţilor, permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:

- vaccinate împotriva virusului SARS-cov-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,

- care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-cov-2 nu mai vechi de 48 de ore,

- care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-cov-2. Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-cov-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-cov-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani. Detalii aici.