R.Moldova: Mijloacele de transport sechestrate ar putea fi vândute anticipat, până la confiscarea acestora

Sergiu Litvinenco, ministrul Justiţiei al R. Moldova
Sergiu Litvinenco, ministrul Justiţiei al R. Moldova (gov.md)

Cabinetul de miniştri de la Chişinău a aprobat, miercuri 29 iunie, un proiect de lege care va eficientiza activitatea Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) la etapele de identificare, urmărire, indisponibilizare, valorificare şi recuperare a bunurilor infracţionale.

„Mai exact, proiectul vine să soluţioneze o problemă care există în prezent, şi anume faptul că mijloacele de transport sechestrate nu pot fi valorificate/vândute anticipat, până la confiscarea acestora. Şi asta pentru că, potrivit legii actuale, acestea sunt atribuite la bunuri a căror valoare se diminuează în proporţie de cel puţin 10% pe parcursul unui an din momentul aplicării sechestrului.

Or, s-a constatat că, de fapt, valoarea mijloacelor de transport se poate diminua cu mai mult de 10% timp de un an, astfel prejudiciindu-se interesul statului de valorificare eficientă a bunurilor sechestrate”, a explicat ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, în cadrul şedinţei de Guvern.

Astfel, se propune ca mijloacele de transport sechestrate să fie incluse separat la categoria de bunuri care pot fi valorificate anticipat în mod excepţional.

Totodată, se acordă temei ca ARBI să solicite procurorului înaintarea către instanţa care judecă cauza penală a demersului cu privire la valorificarea bunurilor sechestrate şi scoaterea de sub sechestru a acestora.

Încheierea motivată asupra demersului se va emite în termen de cel mult 72 ore de la înaintarea acestuia. Scoaterea bunului de sub sechestru se dispune doar în cauza penală în cadrul căreia a fost dispusă valorificarea (adică vânzarea) bunurilor sechestrate, informează autorităţile.

Totodată, pentru a scoate sechestru de pe bunuri, persoanele împuternicite cu drept de vânzare a acestora vor semna un antecontract cu potenţialul cumpărător, pe care îl va prezenta ARBI nu mai târziu de ziua imediat următoare de la data semnării acestuia. Acest antecontract va justifica scoaterea de sub sechestru a bunului şi valorificare anticipată a acestuia, garantând totodată că potenţialul cumpărător „nu se va răzgândi” să procure acest bun, se arată în proiectul de lege respectiv.

O altă inovaţie a acestui proiect este că ARBI va putea emite ordinul de îngheţare a bunurilor infracţionale pe un termen de până la 30 zile lucrătoare, în baza solicitării în scris a autorităţilor competente străine sau în cadrul delegaţiilor parvenite de la organul de urmărire penală.

Mai exact, explică autorităţile, este vorba de limitarea temporară a dreptului persoanei de a dispune de active şi bunuri, astfel încât să nu reuşească să le transfere pe numele altor persoane sau să le înstrăineze până la aplicarea sechestrului.

„În era digitală, transferul, lichidarea, înstrăinarea bunului poate fi făcută foarte rapid, printr-un singur click în sistemul informaţional, pe când procedura aplicării sechestrului durează de la 1 la 3 zile.

Aplicarea mecanismului de îngheţare a bunurilor este dictată de necesitatea de acţionare rapidă a organelor de ocrotire a legii la tentativele de tăinuire sau înstrăinare a bunurilor infracţionale. Acest mecanism se aplică unanim şi este recunoscut de statele spaţiului comunitar”, a punctat ministrul Justiţiei.

De asemenea, prezentul proiect de lege propune reglementarea cadrului de cooperare internaţională a ARBI cu instituţiile similare din alte state. Prin urmare, se propune o colaborare între inspectorii de integritate din cadrul Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI) şi ARBI în procesul de constatare a averii nejustificate.

Mai exact, a precizat Litvinenco, ARBI va putea să acorde suportul necesar ANI la identificarea bunurilor mobile sau imobile aflate pe teritoriul altor state în procesul de constatare a averii nejustificate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe