Qatarul respinge informaţiile potrivit cărora ar fi reţinut piloţi iranieni

Qatarul a respins acuzaţia Iranului potrivit căreia ar ţine captivi piloţi iranieni.
Într-o declaraţie publicată pe X, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Majid al-Ansari, şi-a exprimat, de asemenea, surprinderea faţă de ceea ce a numit „declaraţii înşelătoare”, într-un moment în care se desfăşoară eforturi diplomatice pentru reducerea tensiunilor din regiune, relatează dpa.
Qatarul, alături de Pakistan, mediază în conflictul dintre Iran şi SUA.
Sâmbătă, presa iraniană a publicat o declaraţie a şefului Comitetului pentru Persoanele Dispărute din cadrul Statului Major al Forţelor Armate iraniene, care a acuzat forţele armate din Qatar că ar fi capturat trei piloţi iranieni după ce avioanele lor de luptă s-au prăbuşit la scurt timp după izbucnirea războiului dintre Iran şi SUA.
Declaraţia - despre care presa iraniană afirma că a denunţat, de asemenea, guvernul Qatarului pentru că nu le-ar fi permis presupuselor persoane reţinute să ia legătura sau să se întâlnească cu familiile lor ori cu reprezentanţii iranieni care se ocupă de caz - ar fi fost adresată Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.
În luna iunie, Iranul declarase deja că nu deţine informaţii despre locul în care se află piloţii. La acea vreme, se afirmase că avioanele de luptă iraniene SU-24 fuseseră interceptate de avioane qatareze în timpul unui atac asupra bazei militare americane de la Al-Udeid. La începutul războiului dintre Iran şi SUA, Republica Islamică atacase baza cu rachete.
Răspunsul purtătorului de cuvânt al Ministerului qatarez de Externe indică acum faptul că forţele armate au luat măsuri de apărare aeriană împotriva avioanelor de luptă iraniene - existând posibilitatea ca acestea să fi fost doborâte - după ce au pătruns în spaţiul aerian al Qatarului.
Ulterior, echipele de căutare şi salvare au găsit rămăşiţele unuia dintre piloţi, a scris al-Ansari.
A fost luată legătura cu Iranul pentru coordonarea predării rămăşiţelor. Qatarul a invitat, de asemenea, o echipă iraniană pentru a afla detalii despre operaţiunile de căutare şi salvare. Cu toate acestea, invitaţia a rămas fără răspuns.