Putin îşi freacă mâinile de bucurie după ce UE a votat pentru clasificarea gazului şi a energiei nucleare ca fiind "verzi"

Vladimir Putin
Vladimir Putin (Getty Images)

Parlamentul European a sprijinit planurile de etichetare a gazului şi a energiei nucleare ca fiind "verzi", respingând apelurile Ucrainei şi ale activiştilor pentru climă, care au afirmat că propunerile sunt un cadou pentru Vladimir Putin, relatează The Guardian.

Un eurodeputat de rang înalt a declarat că votul a fost o "zi neagră pentru climă", în timp ce experţii au afirmat că UE a creat un precedent periculos pentru alte ţări.

Disputa a început la sfârşitul anului trecut, odată cu scurgerea unor detalii mult aşteptate despre ghidul de investiţii ecologice al UE, menit să ajute investitorii să canalizeze miliarde de euro către tranziţia către o energie curată.

Comisia Europeană a decis că unele proiecte de gaze naturale şi nucleare ar putea fi incluse în taxonomia UE a activităţilor economice sustenabile din punct de vedere ecologic, sub rezerva anumitor condiţii.

Conform planurilor, gazul poate fi clasificat ca investiţie durabilă dacă "aceeaşi capacitate energetică nu poate fi generată din surse regenerabile" şi dacă există planuri de trecere la surse regenerabile sau la "gaze cu emisii reduse de dioxid de carbon". Energia nucleară poate fi considerată ecologică dacă un proiect promite să se ocupe de deşeurile radioactive.

"Sunt în stare de şoc. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este un război plătit de combustibilii fosili care încălzesc clima, iar Parlamentul European tocmai a votat pentru creşterea finanţării cu miliarde de dolari a gazelor fosile din Rusia. Cum naiba se potriveşte acest lucru cu poziţia Europei de a ne proteja planeta şi de a fi alături de Ucraina?", a reacţionat climatologul ucrainean Svitlana Krakovska, membră a Grupului interguvernamental de experţi privind schimbările climatice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe