Purtătorul de cuvânt al Kremlinului afirmă că Rusia nu are intenţia de a folosi arme nucleare

Rusia nu are în plan să folosească arme nucleare, a declarat jurnaliştilor Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
„Europenii sunt cei care se gândesc la utilizarea armelor nucleare de către Rusia”, a spus Peskov, citat de dpa.
În opinia sa, spune el, acest lucru este folosit pentru a stârni isteria în Europa, „iar noi îi îndemnăm să-şi stăpânească emoţiile şi să privească lucrurile în mod obiectiv”.
„Referirile la orice fel de ameninţare sunt complet nepotrivite”, a continuat Peskov. „Da, există într-adevăr documente doctrinare în care sunt stabilite clar termenii şi condiţiile pentru utilizarea anumitor tipuri de arme”, a declarat acesta.
„Dar totul serveşte unui singur scop – protejarea integrităţii teritoriale şi a însăşi existenţei statului rus.”
Cu câteva zile în urmă, Rusia a acuzat NATO că a provocat o „escaladare fără precedent a situaţiei politico-militare din jurul regiunii ruse Kaliningrad” în legătură cu o manevră a NATO.
În acelaşi timp, s-a afirmat că Moscova era pregătită „să mobilizeze întregul arsenal al forţelor armate şi al capacităţilor de care dispune, inclusiv armele nucleare, pentru a-şi apăra teritoriul în cazul în care statele NATO ar face vreo încercare de a izola regiunea Kaliningrad de restul ţării”.