Proiect secret al Chinei de infrastructură militară tensionează relaţiile dintre SUA şi Emiratele Arabe Unite

Emiratele Arabe Unite susţin că nu erau la curent cu scopurile militare ale proiectului construit de regimul comunist chinez în portul Khalifa
(Getty Images)

Agenţiile de informaţii americane sunt de părere că proiectul construit de chinezi în portul Khalifa este de natură militară, zguduind relaţiile dintre Washington şi statul Golfului, relatează Wall Street Journal.

Administraţia Biden a făcut presiuni asupra Emiratelor Arabe Unite cerând blocarea construcţiei unui proiect portuar chinez lângă Abu Dhabi, pe fondul suspiciunilor că ar avea potenţiale scopuri militare, a raportat vineri Wall Street Journal.

Potrivit publicaţiei, agenţiile de informaţii americane au detectat excavarea unei gropi uriaşe pentru a găzdui o clădire cu mai multe etaje în portul Khalifa, care se află la aproximativ 80 km nord de Abu Dhabi şi este locul în care gigantul conglomerat chinez de transport maritim COSCO a construit un terminal comercial de containere care este acum operaţional.

La începutul acestui an, locul a fost acoperit, pentru a preveni inspecţiile, a raportat Jurnalul.

Citând surse anonime, WSJ a spus că SUA se teme că regimul de la Beijing încearcă să stabilească o prezenţă militară în Emirate, pe fondul eforturilor Partidului Comunist Chinez de a-şi spori influenţa globală prin acorduri comerciale şi diplomaţie agresivă.

Incidentul a declanşat o serie de întâlniri şi vizite ale oficialilor americani, Casa Albă avertizând că o prezenţă militară chineză ar putea ameninţa legăturile cu aliatul tradiţional al SUA în Golf.

Sursele au adăugat că guvernul Emiratelor nu avea cunoştinţă de natura militară a activităţii.

Un purtător de cuvânt al ambasadei Emiratelor Arabe Unite la Washington a declarat pentru WSJ că Emiratele Arabe Unite „nu au avut niciodată un acord, plan, discuţii sau intenţie de a găzdui o bază militară chineză sau un avanpost de vreun fel”.

Ambasada Chinei la Washington nu a răspuns solicitărilor de comentarii, potrivit WSJ.

Joe Biden şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la prezenţa tot mai mare a Chinei în ţară în cadrul discuţiilor din mai şi august cu Prinţul Moştenitor Abu Dhabi Mohammed bin Zayed (MBZ), a transmis WSJ.

Într-o discuţie, Biden a spus lui MBZ că SUA se temea că activitatea Chinei ar putea avea un impact negativ asupra parteneriatului lor. MBZ a răspuns că a înţeles "clar" mesajul lui Joe Biden, potrivit oficialilor.

Preocupările legate de potenţiala cooperare în materie de securitate dintre China şi Emiratele Arabe Unite ameninţaseră o vânzare în valoare de 23 de miliarde de dolari de 50 de avioane de luptă americane F-35, 18 drone Reaper şi alte muniţii avansate.

Dar, potrivit Wall Street journal, oprirea aparentă a lucrărilor de construcţie pare să pună relaţia Washingtonului cu Abu Dhabi din nou pe drumul cel bun.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe