Profesor de economie, despre modelul PSD de tip "bani din elicopter": E de sorginte marxistă, trebuie lepădat urgent

Profesorul de economie de la ASE Cristian Păun a vorbit, duminică, pe pagina sa de socializare, despre "wage-led-growth sau modelul economic al PSD".
"Revenirea PSD la guvernare ar însemna reluarea la turaţie maximă a unei aberaţii care ne-a adus în fundătura în care suntem astăzi: deficit bugetar imens, datorie publică imensă, PIB care abia creşte, inflaţie mare, sector privat gâtuit de birocraţie şi taxe. Modelul are la bază o ipoteză contrară economiei clasice. De natură keynesistă (Keynes nefiind economist). Dacă creşte consumul, naţiunea se dezvoltă. Stimularea consumului se face prin câteva pârghii: salariile în sectorul bugetar, asistenţa socială, pensii, subvenţii şi ajutoare de stat pentru (unele) IMM-uri şi salariul minim (legat şi el de salariile din sectorul bugetar)", a afirmat Cristian Păun.
Potrivit economistului, asta o să găsim "obsesiv" în programul lor de guvernare.
"Toate măsurile enumerate sunt 'bani din elicopter'. Ele distrug mecanismele de piaţă, distrug iniţiativa privată sănătoasă, cresc dependenţa de stat, atrofiază economia bună. Pe scurt, fundătură. Dacă vrem să ne dezvoltăm, trebuie să ne lepădăm urgent de această abordare rudimentară, de sorginte marxistă. Să ne întoarcem către factorii care ne dezvoltă cu adevărat: acumularea de capital, investiţiile private, intermedierea financiară, libertatea pieţelor, inovarea, adoptarea de tehnologii avansate etc. Asta cu salariile (din sectorul bugetar) care te dezvoltă este de râsul curcilor", a precizat Cristian Păun.
Economistul a opinat că, din păcate, mulţi colegi de-ai săi nu stau foarte bine la capitolul teorii de dezvoltare economică. Mulţi consideră încă statul ca având rol esenţial în dezvoltarea economică, deşi vrem economie de piaţă, nu revenirea la socialism/comunism.
"Astfel de idei periculoase au scăpat mult prea uşor criticilor specialiştilor. Care preferă să tacă, deşi văd şi ei datele şi fundătura către care WLG ne împinge. Mulţi economişti de la noi preferă tăcerea sau mimează înţelegerea corectă a modelului. Merg cu capul în pământ. Tac. Iar eu par un ciudat că mă opun de ani buni la aberaţia asta generatoare de belele. Şi bolojenist, progresist, userist, marxist, comunist... Nu doar ciudat! Reforma României trebuie să înceapă cu asta: repunerea economiei pe pilonii care dezvoltă cu adevărat naţiunea!", a adăugat Cristian Păun.