Procuror CSM, replică pentru Lia Savonea: Cei care au distrus orice urmă de independenţă a Justiţiei pretind astăzi că o apără

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, a reacţionat tranşant marţi, într-o postare pe Facebook, în urma discursului susţinut în şedinţa Secţiei de judecători a CSM de către Lia Savonea, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care îi face responsabili pentru problemele din justiţie pe oamenii politici şi procurori, absolvindu-i în schimb de orice răspundere pe judecători.

În mesajul său, procurorul a venit şi cu exemple privind deciziile controversate luate de-a lungul timpului în justiţie care au provocat nemulţumiri în rândul magistraţilor cinstiţi sau revoltă publică: interpretarea normelor privind prescipţia, consecinţele suportate de magistraţii cinstiţi şi curajoşi care au apelat în acest sens la Curtea de Justiţie a UE, schimbările intempestive şi nejustificate ale unor judecători din completuri, numeroasele achitări scandaloase ale unor potentaţi.

Redăm postarea procurorului Claudiu Sandu

„CELE DOUĂ ADEVĂRURI

Observ că este reîncălzită o temă care speram să nu mai ajungă în atenţia publicului – prescripţia răspunderii penale care a avut drept urmare salvarea tuturor corupţilor (dar nu numai).

Astfel, în şedinţa Secţiei de judecători de astăzi au fost identificaţi doi vinovaţi – oamenii politici şi organele de urmărire penală (adică procurorii) care au trimis prea târziu în judecată şi astfel nu a putut fi evitată prescrierea faptelor.

S-a precizat că judecătorii nu pot fi de vină pentru că ei nu au făcut decât să aplice principii europene şi cel mai înalt standard de protecţie a drepturilor omului (inculpatului) declarându-şi în acest fel independenţa iar aceasta a condus la o nemulţumire a guvernului.

Sunt convins că metoda „coperta” sau înlocuirea câte unui membru din complet care a avut drept efect reluarea de la 0 a cercetării judecătoreşti (deşi CEDO nu cere astfel de măsuri radicale), ani de zile de amânări inutile în dosare cu miză, detaşări succesive sau revocarea unor delegări sau detaşări sunt tot o expresie a independenţei absolute a judecătorului.

Această independenţă este înţeleasă că pot să fac orice nenorociri judiciare fără să suport nici un fel de consecinţe pentru că, nu-i aşa, suntem magistraţi.

Cu privire la cei doi vinovaţi indicaţi sunt perfect de acord că o mare vină o poartă oamenii politici ale căror ticăloşie şi cinism mă uimesc în fiecare zi.

Este adevărat că, dacă oamenii politici ar fi dorit, ar fi putut salva prescrierea răspunderii penale intervenind legislativ în intervalul de timp prevăzut de lege.

Dar nu s-a dorit.

În ceea ce priveşte al doilea vinovat indicat de Secţia pentru judecători şi anume – procurorii – ne-am obişnuit să fim vinovaţii de serviciu ( vezi cazul Caracal când toată incompetenţa organelor statutului s-a spart în capul unui procuror care, în loc să doarmă liniştit acasă, a ales să se lupte pentru viaţă acelor copile).

Cu toate acestea, menţiunea de azi nu este corectă şi, pentru că nimeni nu este dispus să spună adevărul, îl voi spune eu.

În privinţa PRESCRIPTIEI, au existat două hotărâri ale CCR.

În prima hotărâre, deşi dispozitivul arată clar că se constată neconstituţionalitatea unui text de lege, considerentele arătau că, dacă învinuirea a fost prezentată suspectului, termenul prescripţiei a fost întrerupt.

99% din practica judiciară a mers în această direcţie, judecătorii fiind conştienţi de catastrofa la care s-ar fi ajuns dacă prescripţia specială ar fi dispărut peste noapte.

După 4 ani a venit din nou CCR şi a explicat că prescripţia specială a dispărut şi că toată practica judiciară este greşită.

Aşadar, nişte oameni numiţi politic la CCR au redus la tăcere marea masă a magistraţilor penalişti care interpretaseră legea în spiritul său.

Evident că marea masă a magistraţilor era pregătită să se predea în faţa unei asemenea enormităţi juridice când a apărut o licărire de speranţă.

CJUE

Nişte magistraţi curajoşi nu au acceptat ca infractorii să scape şi au mers la Curtea Europeană de Justiţie.

Pentru prima dată, aceasta instanţă a arătat că deciziile unei Curţi Constituţionale pot fi lăsate fără efect iar magistratul poate aplica direct legislaţia europeană.

Pentru îndrăzneala lor, aceşti magistraţi au fost aspru pedepsiţi prin asmuţirea Inspecţiei Judiciare asupra lor, prin promovarea unor acţiuni disciplinare, prin sancţionarea lor, prin eliminarea din completuri, prin orice măsură de natură să sperie şi să creeze frustrare.

Cine a săvârşit astfel de fapte?

Cei care azi clamează independenţa justiţiei, cei care astăzi îi înfierează pe cei care îşi permit să critice unele decizii definitive, cei care se plâng că Guvernul îi abuzează.

Era de neconceput ca un magistrat să nu aplice deciziile unei instanţe naţionale şi să aplice direct legislaţia europeană.

Până la urmă trebuie să fim suveranişti.

Culmea, cei care au distrus orice urmă de independenţă, pretind astăzi că apară independenţa.

Atunci când îi pedepseşti pe cei care, manifestându-şi independenţa şi-au permis să mai dea câte o condamnare a unui mare corupt, când ai revocat delegări sau detaşări pentru că magistratul nu mai corespundea standardului impus, când ai trimis Inspecţia Judiciară să hărţuiască nişte oameni care şi-au permis să nu fie de acord cu tine, când le dai note în batjocură la funcţiile de conducere celor care au făcut greşeala de a se înscrie la concurs împotriva favoriţilor clicii de la vârful justiţiei, când îţi aduci aminte după aproape un an că este posibil ca un magistrat să fi avut o manifestare nedeontologică şi te sesizezi din oficiu, nu prea mai poţi să pretinzi că aperi independenţa justiţiei.

În realitate, distrugerea independenţei judecătorilor urmată de valuri de achitări şi restituiri de dosare a creat furia publică care a asigurat combustibilul pentru măsurile luate de guvern împotriva magistraţilor.

Personal cred că aceasta a fost o strategie cu participarea ambelor părţi iar motivul pentru care cred aceasta este că, în timp ce pare că se dădea o luptă pentru independenţa justiţiei împotriva guvernului, se pronunţau soluţii apoplexice cum a fost soluţia privind actele întocmite de lucrătorii DGA care a condus la un nou val de dosare distruse iremediabil.

Până la urmă, funcţionarea unui serviciu public cum este justiţia se evaluează de fiecare cetăţean în funcţie de REZULTATE.

Iar aceste rezultate vorbesc de la sine.

Salvarea corupţilor dar nu numai ( inclusiv traficanţi de copii sau de droguri au fost salvaţi) dispariţia marilor dosare de corupţie sau de evaziune fiscală (deşi toată lumea constata generalizarea fenomenului corupţiei precum şi furtul generalizat din banul public), sentimentul general de impunitate al infractorilor care se filmează pe tik tok săvârşind infracţiuni, sentimentul cetăţeanului că nu mai există justiţie, toate acestea nu pot fi ascunse sub masca respectării unor principii europene sau internaţionale.

Marile democraţii se remarcă tocmai prin pedepsirea infractorilor în vreme ce noi de remarcăm prin pedepsirea magistraţilor.

Prin urmare, trăim astăzi două adevăruri: cel în care hoţii şi criminalii trebuie trataţi cu empatie şi trebuie salvaţi din ghearele procurorilor care sunt nişte ticăloşi abuzivi dar şi cel în care organele de urmărire penală au fost dezarmate, prin legi scrise cu rea credinţă, de posibilitatea de a mai lupta eficient cu hoţii, iar ultimii judecători curajoşi sunt ucişi într-un cor de urlete ale boţilor sau ale Inspecţiei Judiciare.

Cei chemaţi să stabilească ADEVARUL sunt beneficiarii actului de justiţie – cetăţenii.

Dacă sunt mulţumiţi de actul de justiţie, înseamnă că Secţia pentru judecători are dreptate; dar dacă nu sunt mulţumiţi de actul de justiţie, este posibil să am eu dreptate”.