Primar din Vaslui a fost găsit mort în clinica în care se internase pentru a scăpa de depresie

Cristi Spiridon
Cristi Spiridon

Primarul din comuna Pogana, judeţul Vaslui, a murit, vineri, într-o clinică privată din judeţul Alba, unde se internase pentru a scăpa de depresie.

Potrivit Ziare.com, Cristi Spiridon, care avea doar 53 de ani şi a fost ales primar la ultimele alegeri locale, a fost găsit fără suflare, iar primele date arată că ar fi vorba despre o sinucidere.

Vestea a fost confirmată pe reţelele sociale de apropiaţii primarului:

"O zi cumplită

Nu credeam să ajung să trăiesc o zi ca aceasta. Bunul nostru prieten şi coleg, Cristi Spiridon, ne-a părăsit. Printr-un gest greu de înţeles dar care sper să nu fie judecat de nimeni.

Am fost colegi de facultate. Apoi am fost parteneri şi prieteni. Cu greu îmi pot imagina un om mai echilibrat, mai puternic şi mai devotat principiilor lui, afacerii lui şi, înainte de orice, familiei lui. Însă iată ca şi cele mai tari caractere pot fi înfrânte de lumea asta josnica şi mizerabilă în care oameni ca el au încercat să facă lucrurile drepte şi corecte.

Să fii liniştit acolo unde ai ajuns, dragul meu 'Shogun'! Să le dea Dumnezeu tărie familiei şi prietenilor să treacă peste acest moment. Şi să avem cu toţii tăria de a nu te uita niciodată."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne