Presa algeriană: Petre Roman ar urma să fie trimis special al ONU în Sahara de Vest

Petre Roman
Petre Roman (Epoch Times România)

Petre Roman ar urma să fie trimis special al ONU pentru a normaliza relaţiile din Sahara Occidentală, anunţă presa din Algeria, citând surse oficiale de la New York, relatează G4Media.

Concret, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, ar intenţiona să îl trimită pe fostul premier român Petre Roman (74 de ani), în locul fostului preşedinte german Horst Kohler, care a demisionat din această funcţie în mai 2019.

Jurnaliştii algerieni susţin că decizia ONU de a-l trimite pe Roman să facă pace în Sahara de Vest este cel puţin ”surprinzătoare”, dat fiind faptul că, în viziunea algerienilor, fostul premier român este ”pro-marocan”.

Ziarul El Watan cataloghează discursurile publice ale fostului premier român drept ”în favoarea tezelor coloniale marocane”, iar o eventuală numire a lui Roman în această funcţie ar însemna ”un impuls” dat Marocului în încercările sale de a prelua Sahara Occidentală.

Reamintim că Petre Roman este unul dintre cei mai controversaţi politicieni români, numele lui fiind legat de sângele curs la Revoluţie şi la Mineriadă.