Premierul Florin Cîţu anunţă "îngheţarea" salariilor bugetarilor

Premierul Florin Cîţu
Premierul Florin Cîţu (www.gov.ro)

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, într-un briefing de presă susţinut la Palatul Victoria că nu vor fi tăiate salariile bugetarilor, acestea rămânând la nivelul existent în luna decembrie 2020.

"În ceea ce priveşte angajaţii din mediul bugetar, am spus-o tot timpul şi o să repet, nu sunt adeptul tăierii salariilor, nu vor fi tăiate salarii", a declarat Cîţu.

Totodată, şeful Executivului a anunţat că se va efectua o analiză privind eficienţa legii salarizării, întrucât de la publicarea acesteia au apărut tot felul de “anomalii şi excepţii”, astfel încât până la obţinerea unui rezultat concret, salariile bugetarilor vor rămâne aceleaşi ca la sfârşitul anului 2020.

"În acest moment, analizăm dacă legea salarizării e eficientă, privind salariile din domeniul public. Au apărut tot felul de anomalii şi excepţii în momentul în care această lege a fost aprobată. Vom face o analiză, amplă, vom veni cu rezultatele şi până atunci, veniturile angajaţilor din sectorul public se menţin la nivelul din decembrie 2020. […] Legea a fost aplicată greşit în ultimii ani, spun eu", a declarat liderul de la Palatul Victoria.

Totodată, Florin Cîţu a mai precizat că salariul minim va creşte cu 3,1% pentru anul viitor, puţin peste rata inflaţiei estimată anul acesta - în jur de 1,8%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne