Premieră în Justiţie: În timpul stării de alertă, procesele civile şi penale se pot desfăşura online

Justiţie
Justiţie (cna.md)

Ministerul Justiţiei a anunţat, vineri, că în timpul stării de alertă procesele civile şi penale se pot desfăşura online.

Potrivit unui comunicat publicat pe portalul instituţiei, legea - elaborată de Ministerul Justiţiei toamna trecută şi intrată în vigoare în data de 2 mai 2021 - prevede ca, în contextul pandemiei de COVID-19, atât procesele civile, cât şi cele penale să se poată desfăşura online.

„Până acum, utilizarea mijloacelor de comunicare online era acceptată doar în cazul audierilor din procesele penale, cu acordul persoanei în cauză”, se mai precizează în comunicatul respectiv.

Sursa citată anunţă totodată că Legea privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19 (Legea nr. 114/2021) aduce următoarele noutăţi:

„În procesele civile - când este posibil, cu acordul părţilor, instanţele pot hotărî ca şedinţele de judecată să se desfăşoare fără participarea fizică a părţilor în sală de judecată, în format videoconferinţă.

În procesele penale - persoanele private de libertate, altele decât cele aflate în arest la domiciliu, pot fi audiate prin videoconferinţă, fără a fi necesar acordul acestora. Aceste dispoziţii nu se aplică în următoarele cazuri: audierea în cursul urmăririi penale, judecarea cauzelor cu inculpaţi minori, cauzele privind reabilitarea judecătorească şi şedinţele de judecată declarate nepublice”.

Ministerul Justiţiei precizează, de asemenea, că noile dispoziţii se aplică pe durata stării de alertă, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acesteia.

„Ne dorim ca desfăşurarea online a şedinţelor de judecată să devină o normalitate, dincolo de situaţiile excepţionale. În acest sens, Ministerul Justiţiei lucrează, în prezent, la mai multe proiecte de digitalizare a instanţelor de judecată, cum ne-am asumat de altfel în Programul de Guvernare”, conchide comunicatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne