Poliţist agresat în trafic sub pretextul că circulă "prea încet". Agresorii au fost prinşi şi vor fi cercetaţi penal [VIDEO]

.
. (Facebook - captură ecran)

Sindicatul Europol a relatat, marţi, într-o postare pe pagina oficială de Facebook, cazul unui poliţist agresat pe când se afla în trafic în propriul autoturism împreună cu familia.

Poliţistul s-ar fi aflat în timpul liber cu soţia şi copilul în autoturism, în plin centrul oraşului Drobeta-Turnu Severin, când i-au tăiat calea două autoturisme din care au coborât "doi plătitori de taxe, la zi", se arată în postarea celor de la Europol.

"Sub pretextul motivului că a circulat prea 'încet' au început să lovească cu pumnii şi cu o bâtă autoturismul provocând spaimă copilului care era pe bancheta din spate.

Cele două persoane au făcut anterior obiectul aplicării legii şi îl cunosc foarte bine pe colegul nostru care îşi desfăşoară activitatea la structura de ordine publică şi au profitat de faptul că l-au întâlnit în trafic pentru a-l intimida şi pentru a da un semnal. Semnalul este că legea în Mehedinţi este facultativă iar 'bombardierii' sunt deasupra ei", au mai scris cei de la sindicatul poliţiştilor.

Sursa citată adaugă însă că, "din păcate, până la acest moment conducerea IPJ Mehedinţi este fără reacţie, nu mai vorbim că nu s-a pus problema de asigurarea unor măsuri de protecţie pentru coleg".

"Singura variantă în care cei doi agresori ar fi suportat consecinţele legii, era cea în care colegul nostru nu era un amărât de agent de poliţie, ci era un procuror, judecător sau fiul vreunei personalităţi politice autohtone", au scris aceştia pe Facebook.

Ulterior, Sindicatul Europol a revenit cu un update la postarea iniţială, precizând că "cei doi agresori au ajuns astăzi la sediul poliţiei fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare".

"Condamnăm comportamentul agresiv în trafic şi manifestările violente. Iar cu această ocazie, atragem din nou atenţia asupra intenţiei Parlamentului de a dezincrimina recentele fapte contravenţionale introduse în 'Codul rutier' la începutul anului 2022", au mai transmis sindicaliştii Europol.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne