Plângere împotriva TikTok la ANCOM după atacul cu bâte şi topoare asupra ambulanţei din Cluj

Alin Mituţă a anunţat că a depus, marţi, o plângere împotriva TikTok la ANCOM, în calitatea sa de Coordonator al Serviciilor Digitale (DSA), legat de cazul ambulanţei atacate în Cluj, incident în care un echipaj medical chemat să salveze o viaţă a fost întâmpinat cu bâte şi topoare. Oamenii au reacţionat violent sub influenţa unei minciuni propagate în mod viral pe TikTok.
"Mai departe, ANCOM trebuie să analizeze plângerea şi să ia măsuri, inclusiv să iniţieze un dialog cu autorităţile din Irlanda unde îşi are sediul TikTok, dar şi să sesizeze Comisia Europeană în ceea ce priveşte componenta de risc sistemic. Important de ştiut este că oricine poate sesiza ANCOM cu privire la încălcarea DSA prin formularul online de pe pagina lor, ceea ce vă invit să faceţi imediat ce constataţi existenţa unui conţinut ilegal", a afirmat Alin Mituţă.
Ce a semnalat:
- Art. 34-35 DSA, evaluarea şi atenuarea riscurilor sistemice este insuficientă şi trebuie analizată de Comisia Europeană la solicitarea ANCOM. Mai precis, amplificarea algoritmică a unui tipar de dezinformare, cu materializare în violenţă offline, indică o insuficienţă a măsurilor de atenuare cerute de Regulament. În calitate de platformă online foarte mare (VLOP), TikTok are obligaţia de a identifica şi de a atenua aceste riscuri sistemice, inclusiv efectele negative asupra securităţii publice, ceea ce e evident că nu a făcut în acest caz.
- Conţinutul în cauză nu constituie o simplă informaţie falsă, ci trece în sfera conţinutului ilegal, întrucât incită la violenţă şi a stat la baza unei agresiuni fizice concrete. TikTok avea obligaţia de a institui un mecanism eficient de notificare şi acţiune şi de a soluţiona notificările în mod diligent şi fără întârzieri nejustificate. În realitate, materialul respectiv a rămas accesibil şi s-a propagat masiv. Mai mult, chiar dacă materialul respectiv a fost înlăturat între timp, există în continuare multiple clipuri cu conţinut similar. Am încercat raportarea acestora iar răspunsul pe care l-am primit din partea TikTok a fost acela că nu încalcă regulile comunităţii – prin urmare e nevoie de intervenţia oficială a autorităţilor.
- Etichetarea conţinutului generat cu AI. O altă încălcare a legislaţiei este faptul că clipul/clipurile respective, deşi generate cu instrumente de inteligenţă artificială, nu erau şi nu sunt marcate ca atare, încălcând prevederile articolului 50 al AI Act.