Peste 1.000 de poliţişti vor păzi la Chişinău steagul lui Ştefan cel Mare
Peste 1.000 de poliţişti vor asigura paza steagului lui Ştefan cel Mare, care va fi expus la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie din Chişinău din 27 august până la 10 septembrie, cu ocazia celebrării a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.
"A fost creată schema de lucru, iar în mare parte detaliile sunt secrete, la fel cum este şi traseul. În total vor fi implicaţi în asigurarea pazei drapelului 1.100 de poliţişti moldoveni", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne de la Chişinău, Eugen Onică, relatează portalul ŞtireaZilei.
Potrivit Publika TV, la expoziţie nu vor avea acces persoanele care vor deţine arme albe sau de foc şi va fi interzis accesul persoanelor aflate în stare de ebrietate.
La rândul său, viceministrul moldovean al culturii, Gherghe Postică, a asigurat că autorităţile de la Chişinău au stabilit toate etapele de transportare, păstrare şi prezentare a steagului, care va fi adus la 24 august la Chişinău cu un avion militar al forţelor aeriene române. "Este pentru prima dată când în Republica Moldova va fi organizată o expoziţie atât de valoroasă. Aceasta este pentru noi ca un examen. Steagul a fost restaurat timp de şapte ani şi Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei va fi a doua locaţie unde publicul va avea acces să-l vadă. Expoziţia va fi vernisată de Ziua Independenţei", a afirmat Gheorghe Postică, citat de Info-Prim Neo.
Guvernul de la Chişinău a cheltuit aproape 300.000 de lei din bugetul de stat pentru aducerea steagului liturgic, aflat în posesia Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti.
Steagul este asigurat de o companie internaţională, iar suma este estimată la 7,5 milioane de euro.
Recuperat de statul român de la Mănăstirea Zografu, din Grecia, în 1917 şi restaurat timp de peste şapte ani, Steagul lui Ştefan cel Mare a fost expus la 6 iulie la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR).
La 13 iulie, premierul Vlad Filat i-a scris o scrisoare omologului său de la Bucureşti, Emil Boc, în care a solicitat aducerea steagului lui Ştefan cel Mare la Chişinău. "Recuperat de la Mănăstirea Zografu, din Grecia, în 1917, restaurat timp de şapte ani şi prezentat recent publicului, acest vestigiu istoric de unicat al gloriosului nostru voievod ar conferi o semnificaţie distinctă şi inedită manifestărilor oficiale prilejuite de sărbătorirea, pe 27 august 2011, a 20 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova şi a două decenii de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Chişinău şi Bucureşti", spunea Vlad Filat în scrisoarea adresată lui Emil Boc.