Pedeapsă simbolică pentru fostul şef al Poliţiei Rutiere Ploieşti care a ordonat distrugerea a 2,5 tone de documente, inclusiv secrete de serviciu

Laurenţiu Drăghici, fostul şef al Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Ploieşti, a primit o pedeapsă de 1 an şi 2 luni de închisoare, cu amânarea aplicării acesteia, după ce a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul de caz. Acordul vizează fapta de participaţie improprie la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, scrie PressHub.
Instanţa a stabilit pentru acesta un termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii. Totodată, Drăghici va trebui să presteze 40 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Centrul Judeţean de Cultură Prahova sau la CSM – Hipodromul Ploieşti. Termenul de judecată pentru acord a fost fixat pentru 23 septembrie 2026.
Cazul a pornit în luna ianuarie a acestui an, când poliţiştii au deschis un dosar penal, iar Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a demarat o anchetă internă, după suspiciuni că documente din arhiva Biroului Rutier al Poliţiei Ploieşti ar fi fost distruse ilegal. Surse din anchetă au indicat atunci pentru Agerpres că un prim transport de documente ar fi fost incendiat pe un teren din incinta Şcolii de Pompieri de la Boldeşti-Scăeni. Ulterior, şeful IJP Prahova, Ginel Preda, a confirmat public că la faţa locului au fost găsite doar fragmente mici din documente.
În dosar au fost puşi sub acuzare Laurenţiu Drăghici şi un subordonat al său, ambii cercetaţi iniţial sub control judiciar. Ca urmare a punerii sub acuzare, Drăghici a fost suspendat din funcţie.
Potrivit anchetatorilor, cei doi inculpaţi ar fi acţionat după un plan stabilit dinainte, determinând angajaţi ai unei firme private din domeniul instalaţiilor de gaze să sustragă, fără să ştie despre ce este vorba, aproximativ 2.500 de kilograme de înscrisuri oficiale — printre care documente cu regim de secret de serviciu, registre, condici, procese-verbale şi rapoarte de activitate. O parte importantă din acest volum, circa 1.500 de kilograme, ar fi fost ulterior arsă într-un container aflat în curtea Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldeşti-Scăeni.
Articolul integral poate fi citit aici.