Parchetul condus de Kovesi anunţă rezultate spectaculoase în nici două luni

Laura Codruta Kovesi
Laura Codruta Kovesi (Florin Chirila/Epoch Times)

În cele şase săptămâni care au trecut de la operaţionalizarea sa, EPPO, Parchetul European condus de fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi, a procesat peste 1000 de cazuri de fraudă care păgubesc întreaga Uniune Europeană.

Totodată, EPPO a confiscat deja bunuri de 7 milioane de Euro, anunţă parchetul pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că EPPO a preluat şi de la DNA peste 200 de dosare.

"Am trimis către EPPO un număr de 234 de dosare", a declarat Crin Bologa pentru Epoch Times.

Mai amintim că, recent, comisarul UE pentru Justiţie, Didier Reynders, a declarat în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European pe tema funcţionării Parchetului European (EPPO), că legislaţia statelor membre este în prezent evaluată şi că reprezentanţii Comisiei Europene „nu vor ezita să ia măsuri” dacă vor constata „obstacole de natură juridică” în legile naţionale.

„Ne vom asigura că EPPO va funcţiona bine şi că legislaţiile naţionale vor permite deplina funcţionare a EPPO. Evaluăm la ora actuală toate aceste legislaţii şi nu vom ezita să luăm măsuri dacă vom constata că există obstacole de natură juridică”, a afirmat comisarul european.

Reynders a mai precizat că se va face o evaluare împreună cu EPPO a legislaţiei de punere în aplicare a prevederilor europene şi de funcţionare a sistemului şi că se va decide ulterior dacă este nevoie să transmită vreunui stat membru să îşi schimbe legile.

Nu în ultimul rând, comisarul european a punctat că rolul EPPO va fi „de maximă importanţă” pentru a proteja bugetul Uniunii Europene în contextul lansării programului de redresare şi rezilienţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne