Orban: Este stare de necesitate. Cine nu votează noul guvern vrea să o ţină pe Dăncilă la Palatul Victoria

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Liberalii au stabilit strategii pentru un eventual boicot din partea parlamentarilor PSD la votul de învestitură al guvernului, dar şi pentru a mobiliza parlamentarii, a susţinut duminică premierul desemnat Ludovic Orban. ”Este stare de necesitate”, a opinat liberalul.

"Am stabilit o strategie, în cazul în care ne vom confrunta cu un boicot din partea PSD. Sigur, de asemenea, am pregătit o strategie de mobilizare şi la nivelul Birourilor Permanente reunite şi la nivelul Comisiilor de specialitate şi la nivelul Plenului. Am introdus în programul de guvernare lucruri solicitate de partenerii de discuţii. De asemenea, am mai făcut o evaluare pe fiecare partener şi o evaluare a situaţiei în plan parlamentar şi de asemenea, am stabilit exact cu cine vom vorbi săptămâna viitoare, dintre parlamentarii independenţi, parlamentarii care au fost în ALDE sau cu alţi parlamentari.", a declarat Ludovic Orban.

Şi, în contextul în care o mare parte dintre partidele care au votat moţiunea acum pun condiţii pentru a vota sau chiar anunţă că nu-l vor susţine, Orban şi-a exprimat speranţa că parlamentarii care au contribuit prin votul lor la dărâmarea guvernului Dăncilă ”nu se vor opri la jumătatea drumului”.

"În condiţiile în care partenerii care au fost alături de noi la moţiunea de cenzură vor merge, cum se spune, până la capăt, adică nu se vor opri la jumătatea drumului, pentru că Dăncilă şi resturile Guvernului sunt încă la butoane şi fac prostii în fiecare zi, strategia va funcţiona şi sunt încrezător că avem şanse foarte mari să obţinem învestitura din prima.

Orban a mai precizat că a inclus în programul de guvernare solicitările liderilor Opoziţiei.

Sunt elemente care au fost solicitate. Listarea la Bursă a Hidroelectrica, de exemplu. De asemenea, un sistem de monitorizare a marilor proiecte de investiţii pentru infrastructură de transport, infrastructură energetică. De asemenea, rectificarea bugetară pentru a asigura resursele bugetare ale tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, pentru că deja avem semnale din toată ţara că multe primării nu mai au bani, deja sunt întârzieri în plata indemnizaţiilor persoanelor cu dizabilităţi, a salariilor asistenţilor personali, care ştiţi că de anul acesta au căzut în sarcina bugetelor locale, fără ca să li se asigure resursele financiare.

De asemenea, sunt primării care au rămas fără bani de cofinanţări inclusiv pe proiecte pe fonduri europene şi riscăm să compromitem absorbţia pe fonduri europene şi multe altele.", a precizat liderul PNL.

Premierul desemnat a mai afirmat că învestirea Guvernului ar trebui să se facă cât mai repede, căci România este în stare de necesitate.

”E stare de necesitate. România are nevoie de un guvern cu depline puteri, un guvern legitimat prin votul Parlamentului, un guvern care să rezolve marile probleme cu care ne confruntăm în situaţia de astăzi. Obiectivul nostru este săptămâna viitoare să avem guvern”, a mai afirmat Orban.

Nu în ultimul rând, Orban a precizat că cei care nu vor vota pentru învestirea noului guvern vor trebui să deconteze dezastrul pe care îl va crea în continuare Viorica Dăncilă.

"Cine nu votează înseamnă că, de fapt, vrea să o ţină pe Dăncilă la Palatul Victoria şi resturile acestui Guvern care a fost demis prin moţiunea de cenzură şi care, în fiecare zi, se ocupă de abuzuri, de angajări, de cheltuieli, de fixarea clientelei politice PSD-iste în mod ilegal, în funcţii publice, în special în funcţii publice de conducere.

Cine nu susţine Guvernul propus de noi, de fapt, o ţine pe Viorica Dăncilă la Palatul Victoria şi ajută PSD şi ajută candidatul PSD, pentru că Viorica Dăncilă este candidatul PSD la prezidenţiale şi cu cât este ţinută mai mult la Palatul Victoria cu atât fiind în poziţia de prim-ministru îşi foloseşte poziţia de prim-ministru pentru a face campanie."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne