Omul care putea fi a doua victimă a Revoluţiei: Toate idealurile noastre, ale celor care am luptat acum 28 de ani, sunt călcate în picioare!
alte articole
Acum 28 de ani, în Timişoara, un TAB călca o femeie. O chema Popescu Rozalia, avea în plasă două franzele şi se alăturase unui grup de manifestanţi ieşiţi în stradă pentru o Românie liberă de dictatură, liberă de comunism. Alţi peste 110 de timişoreni şi-au pierdut apoi viaţa şi alte câteva sute au fost răniţi. Au trecut aproape trei decenii de atunci şi cei care au tras în oameni în zilele Revoluţiei au pensii mari, ei şi/sau urmaşii lor sunt în Parlament sau Guvern şi distrug idealurile celor care în decembrie 89 îşi dădeau sângele pentru ţară, remarca, cu tristeţe, revoluţionarul timişorean Corneliu Vaida.
"Eu am fost la câţiva metri de prima victimă a Revoluţiei... Eu teoretic ar trebui să fiu a doua victimă a Revoluţiei, căci prima victimă a fost călcată de TAB la 2 metri de mine, în 17 decembrie 1989. Ce să spun, sunt trist, iar tristeţea acestor zile este amplificată de ceea ce se întâmplă în Parlamentul României, de tristeţea acestui an, care acum se încheie, an în care toate idealurile noastre, ale celor care am luptat acum 28 de ani sunt călcate în picioare, şi aici ne referim la libertate, la Justiţie, la tot ce înseamnă democraţie în stare pură", a declarat revoluţionarul timişorean pentru Epoch Times.
Potrivit lui Vaida, nu mai este timp de pierdut în simboluri ci trebuie făcut ceva eficient pentru ca tăvălugul distrugerii justiţiei şi democraţiei să se oprească: "Departe de mine să incit la violenţă, dar trebuie mai multă determinare în acţiunile de stradă şi nişte manifestaţii mai inteligente, în sensul de eficacitate!"
"Mai bine am salva Justiţia, mai bine am condamna criminalii. Până în ziua de astăzi, cei care au tras în noi au pensii mărite, au tot felul de avantaje, să nu mai zic că sunt şi în Parlament şi în Guvern unii dintrei ei. Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara nu a fost aplicat! şi nu am fost noi în stare să îl impunem, din păcate, poate ar trebui tinerii din ziua de astăzi să încerce să îl impună! (...) Toţi liderii, inclusiv liderii revoluţionari au fost cumpăraţi cu titluri şi tot felul de avantaje.", a opinat Vaida, potrivit cărui una din marile probleme este lipsa liderilor credibili care să conducă tineretul, pentru a recâştiga lucrurile pentru care s-a murit la Revoluţie.
Redăm mărturia revoluţionarului timişorean despre ziua de 17 decembrie:
Exact acum 28 de ani ....
Duminică 17 decembrie '89, după prânz, am fost prezent în apropierea Podului Decebal, în momentul în care în spatele meu un TAB a călcat o femeie, aceasta fiind considerată prima victimă a Revoluţiei. Eu era cât pe ce să fiu a doua ...
La intersecţia străzilor Pestalozzi cu Pârvan am atacat cu sticle goale, împreună cu un prieten şi coleg de dresaj canin, Tiberiu Budau, TAB-urile care încercau să ne împrăştie. Am strigat către oamenii de la balcoanele blocurilor care se uitau la noi, să ne dea sticle şi benzină ... Nimeni din cei aflaţi la ferestrele blocurilor nu a vrut să ne dea benzină! Doar un băiat a coborât cu o plasă plină cu sticle goale, cu care am aruncat toţi trei în TABuri.
Unul dintre TAB-uri a urmărit grupul de manifestanţi din care făceam şi eu parte şi a călcat mortal o femeie aflată la doi metri în spatele meu. Eu am fost mai sprinten şi m-am aruncat în jos pe taluzul Begăi, la baza podului mic ce lega intersecţia cu Parcul Pionierilor.
O chema Popescu Rozalia, aveam să aflu după nişte ani.
Avea două plase în mână din care se vedeau două franzele ...
Urletul ei de moarte îmi răsună şi azi în urechi!
Tot în aceeaşi zi a acelui an l-am pierdut pe bunul meu prieten şi coleg, Mihai Apro, care a ieşit să înfrunte cu pieptul gol, gloanţele trase de armată, pe Calea Girocului ....
Dumnezeu să odihnească în pace şi onor martirii Timişoarei!", scrie, pe Facebook, revoluţionarul.
Timişoara, 28 de ani
Pe 16 decembrie, la Timişoara a izbucnit un protest ca urmare a încercării autorităţilor de a îl evacua pe pastorul Laszlo Tokes din locuinţa parohială, după ce acesta făcuse declaraţii antiregim în mass media internaţională. Crezând că evacuarea pastorului este o nouă tentativă a regimului comunist de a lovi în dreptul la credinţă, oameni de toate confesiunile s-au alăturat enoriaşilor lui Tokes, care vegheau în faţa parohiei, încercând să împiedice evacuarea lui.
Ore mai târziu, din mulţime s-a auzit primul strigăt de "Jos Ceauşescu". Strigătul a fost contagios, cei din mulţime l-au răspândit în toată Timişoara, chemând oamenii să se revolte împotriva comunismului şi a celor doi Ceauşeşti. Armata, Miliţia şi Securitatea au intervenit în forţă pentru a împrăştia mulţimea "scăpată de sub control". Demonstranţii au fost bătuţi şi arestaţi în aceeaşi noapte şi în dimineaţa următoare. Prea târziu, germenele revoluţiei diseminase deja.
În ciuda represiunii, a doua zi mulţimea s-a strâns din nou în centrul oraşului. Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean de Partid şi au aruncat pe fereastră broşurile de propagandă, documentele partidului, scrierile Tovarăşului etc. A urmat masacrul. Tancuri scoase pe străzi, focuri de armă, împuşcături, ţipete, victime, oameni ucişi.
Cadavrele victimelor au fost furate pe 18 decembrie de la morga din Timişoara şi aduse la Bucureşti pentru ca nimeni să nu afle despre crime în veci. Au fost arse, iar cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal din Popeşti-Leordeni, la câţiva kilometri de Bucureşti.
Mulţii morţi ce au urmat, împuşcaţi nu se ştie prea bine de cine nici în zilele de azi, au fost îngropaţi pe ascuns într-o groapa comună.
În 19 decembrie, muncitorii timişoreni au intrat în grevă. Ştefan Guşă şi Radu Bălan au venit să discute cu muncitorii, pentru a îi convinge să reia lucrul, fără succes. Revoluţia nu mai putea fi întoarsă din drum. Peste 100.000 de oameni au ocupat Piaţa Operei din centrul Timişoarei strigând: Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!” şi "Armata e cu noi".
O zi mai târziu, regimul a trimis în Timişoara trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia. Înarmaţi cu bâte, trimişi "să restabilească ordinea", fiind minţiţi că huliganii şi ungurii devastează Timişoara. Muncitorii olteni s-au alăturat timişorenilor şi mulţi soldaţi au fraternizat cu manifestanţii şi ei.
În 20 decembrie, Timişoara a fost declarată primul oraş liber de comunism al României de către reprezentanţii Frontului Democrat Român, prima formaţiune politică democratică. În aceeaşi zi, oraşul Lugoj, din apropierea Timişoarei, s-a ridicat şi el împotriva regimului comunist, dându-şi şi el obolul de sânge şi martiri.
Flacăra revoltei nu a mai putut fi stinsă. A ajuns până sub balconul unde Ceauşescu convocase mulţimea, pentru a înfiera Timişoara, unde "huligani" instigaţi de "agenturi străine" au creat haos în "statul de drept". Nu i-a ieşit. Ceauşescu şi-a găsit curând sfârşitul, împuşcat alături de soţia lui. Urmele comunismului încă dăinuie iar în Pieţele României încă se cere lustraţie şi încă se cere o ţară liberă de comunism.
