Oana Gheorghiu, pledoarie pentru un guvern tehnocrat: "Ar fi nedrept ca PSD să primească guvernarea"

Oana Gheorghiu (Foto Facebook Oana Gheorghiu)
Ana Ion
10.08.2026
Oana Gheorghiu (Foto Facebook Oana Gheorghiu)
Ana Ion
10.08.2026

Vicepremiera Oana Gheorghiu a lansat, duminică seară, un atac dur la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu, pe fondul crizei politice şi al negocierilor pentru formarea unui nou Guvern.

Gheorghiu susţine că social-democraţii nu ar trebui recompensaţi cu guvernarea după ce, în opinia sa, au contribuit la declanşarea crizei. Viceprim-ministra consideră că un guvern tehnocrat, cu un mandat limitat, ar putea reprezenta o soluţie pentru depăşirea actualului impas politic.

Oana Gheorghiu a criticat lipsa de încredere dintre partidele care au format până acum majoritatea guvernamentală şi a susţinut că revenirea la aceeaşi formulă politică ar fi sortită eşecului.

„PSD a hotărât să dea guvernul jos, fără să aibă o soluţie. Practic, au dus ţara în haos. Acum se caută o soluţie”, a declarat ea, apreciind că Partidul Naţional Liberal nu mai poate guverna alături de PSD în actualele condiţii.

În opinia sa, ruptura dintre partide a dus la o lipsă de încredere care face dificilă construirea unei noi formule politice. Viceprim-ministra a pledat pentru o soluţie temporară, despre care afirmă că ar putea fi acceptată de toate formaţiunile implicate în negocieri.

„Probabil că soluţia unui guvern tehnocrat pentru o perioadă limitată de timp este o soluţie pe care o s-o agreeze toată lumea”, a spus Oana Gheorghiu la Digi24.

Întrebată dacă mai consideră posibilă o colaborare între liderii politici, ea a făcut referire directă la Sorin Grindeanu şi a pus sub semnul întrebării capacitatea acestuia de a pune interesul naţional înaintea intereselor politice.

„Este Sorin Grindeanu capabil să facă un pas în spate şi să fie solidar cu nevoile acestei ţări în momente de criză? Pentru că eu nu am văzut asta”, a afirmat Oana Gheorghiu, preluată de Aktual24.ro, la Digi24.

Ea a făcut apel la maturitate politică şi a spus că România are nevoie de lideri care să depăşească orgoliile şi disputele personale pentru a se concentra asupra interesului naţional.

Viceprim-ministra a susţinut, de asemenea, că România dispune de un potenţial economic important, dar că acesta este afectat de conflictele şi blocajele politice.

Ar fi nedrept ca PSD să primească guvernarea”. Anticipatele, ultima soluţie

Oana Gheorghiu consideră că PSD nu ar trebui să primească din nou responsabilitatea formării Guvernului după actuala criză politică. Ea a comparat o eventuală revenire a social-democraţilor la putere cu o recompensă acordată formaţiunii pentru o situaţie la care, în opinia sa, aceasta a contribuit.

„Cred că ar fi nedrept ca să vină PSD după ce s-a rezolvat totul şi să primească guvernarea ca şi cum au premiat, pentru că, iată, ce bine au făcut ei ţării, că au băgat-o în haos câteva luni”, a declarat viceprim-ministra.

Ea a insistat, în acelaşi timp, asupra necesităţii continuării reformelor şi a măsurilor necesare pentru atragerea fondurilor europene, inclusiv a banilor din PNRR.

În ceea ce priveşte alegerile anticipate, Gheorghiu le consideră o soluţie de ultimă instanţă, care ar putea deveni inevitabilă dacă actualul Parlament nu reuşeşte să susţină formarea unui nou Guvern.

„Dacă actualul Parlament nu va fi în măsură să voteze un guvern, probabil că asta este ultima soluţie”, a mai afirmat Oana Gheorghiu

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos