'Noul Drum al Mătăsii' trece, cel puţin teoretic, şi pe la Bucureşti

Cu toţii am învăţat la şcoală, sau cel puţin ar fi trebuit să o facem la orele de istorie, despre 'Drumul Mătăsii', una dintre cele mai vechi şi importante rute comerciale ale lumii, ce conecta Estul, Sudul şi Vestul Asiei de Marea Mediterană şi lumea europeană, precum şi cu părţi ale Africii. În secolul XXI, şi mai ales după ce conceptul a fost transpus într-o iniţiativă concretă de fostul secretar de stat american Hillary Clinton în 2011, 'Noul Drum al Mătăsii' se doreşte a fi o reţea internaţională de conexiuni economice şi comerciale între Asia şi Vest. Prin construirea şi dezvoltarea unor linii de tren, autostrăzi şi infrastructuri energetice, prin extinderea facilităţilor existente la graniţe şi prin eliminarea sinuoaselor bariere birocratice şi a altor impedimente din calea fluxului liber de bunuri şi persoane. Noul drum, asemenea celui vechi, reprezintă în esenţă căi de conectivitate şi comunicare transfrontaliere. Iar dacă cel dinainte era articulat şi pus în mişcare cu ajutorul caravanelor, al cailor şi cămilelor, cel nou se clădeşte cu beton, oţel şi cabluri din fibră optică.

Decidenţi politici şi nume importante din mediul de afaceri la nivel mondial s-au reunit pentru a doua oară la Bucureşti în perioada 26-28 septembrie, cu prilejul conferinţei Bucharest Forum 2013, la Palatul Parlamentului. Tema reuniunii din acest an a fost 'Ancorarea Noului Drum al Mătăsii în Regiunea Celor Trei Mări: Caspică, Neagră şi Adriatică' şi, potrivit organizatorilor, urmăreşte să devină o platformă prin care vocea României să se facă auzită în domenii de interes strategic, dar şi un cadru pentru o dezbatere privind cooperarea şi oportunităţile economice şi de investiţii pentru ţările din zona celor trei mări. Chiar dacă după eşecul proiectului Nabucco rolul practic al României în acest 'nou drum' a devenit incert, putem spune că, cel puţin teoretic, 'Noul Drum al Mătăsii' trece astfel şi pe la Bucureşti.

După mai mult de un deceniu de tatonări diplomatice şi comerciale, Coridorul Sudic al Gazului dinspre Marea Caspică spre pieţele Uniunii Europene, dornice să scape din strânsoarea dependenţei de gazele naturale ruseşti (şi, de ce nu, să combată strategia de tip 'divide et impera' a Moscovei), decizia finală le-a revenit celor care deţin gazul: mai exact, companiei de stat azere SOCAR. Aceasta a ales în iunie proiectul Trans-Adriatic Pipeline în detrimentul rivalului Nabucco West. TAP va transporta gaz caspic prin Grecia şi Albania în Italia.

Pentru România, poziţionarea strategică la intersecţia mai multor rute de energie, investiţii, transport, infrastructură şi comerţ între regiuni precum Balcani, Levant, Asia Centrală şi Uniunea Europeană reprezintă o oportunitate de dezvoltare. Dar, după cum a remarcat în deschiderea forumului preşedintele Aspen România Mircea Geoană, 'spre deosebire de alte ţări, a căror poziţionare elimină acest risc, România ar putea fi ocolită de acest nou drum'. În replică la acest avertisment, premierul Victor Ponta, vorbind cu aceeaşi ocazie, a asigurat că guvernul înţelege că bătălia pentru independenţa şi infrastructura energetice este una dintre cele mai importante în anii ce urmează, adăugând că 'Noul Drum al Mătăsii' este un subiect de dezbatere 'pe cel puţin trei continente'. Cu privire la proiectul Nabucco, şeful guvernului şi-a exprimat încrederea că o naţiune puternică, aşa cum este şi România, vede în eşecul unui proiect oportunitatea dezvoltării altora. Cu toate că nu a detaliat, el a apreciat rolul forumului pe post de 'laborator de viziuni şi idei'. Deşi asemănarea cu Davos poate părea deplasată, Bucharest Forum are fără îndoială potenţialul unui astfel de laborator. O absenţă notabilă şi curioasă de pe lista vorbitorilor a fost însă cea a Chinei.

Primul panel al forumului a fost presărat cu idei interesante şi, în general, bine argumentate. Astfel, secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat că 'noul drum al mătăsii, ancorând regiunile Mărilor Adriatică, Neagră şi Caspică, constituie principala oportunitate strategică la interfaţa între spaţiul euroatlantic şi cel eurasiatic, oferind importante oportunităţi politice şi economice'. Mai mult, el a prezentat şi iniţiativa românească ce îşi propune, împreună cu Georgia, Azerbaidjan şi Turkmenistan, crearea unui coridor de transport pentru mărfuri Marea Caspică-Marea Neagră. Această rută vizează fructificarea poziţiei României de punte către piaţa europeană a mărfurilor din Asia Centrală, inclusiv prin valorificarea portului Constanţa şi a joncţiunii cu fluviul Dunărea. Coridorul va permite şi conexiunea, prin Marea Neagră, a Orientului la Occident. În acest context, el a notat şi că 'jocurile de sumă zero ţin de domeniul trecutului' (mai exact, de perioada Războiului Rece), pledând pentru o abordare axată pe cooperare şi insistând pe rolul României în calitate de promotor al valorilor euroatlantice în regiunile cu care se învecinează.

O surpriză plăcută (în linie parcă cu 'ofensiva de şarm' a preşedintelui Hassan Rohani de la New York) a fost punctul de vedere exprimat de expertul din MAE iranian Mostafa Dolatyar, care a explicat, printre altele, că eficienţa acestui nou drum energetic este strict legată de asigurarea unui mediu de 'securitate şi stabilitate'. 'Securitatea este un bun comun şi nimeni nu ar trebui să-şi asigure propria securitate în detrimentul altora', a afirmat el, amintind într-o oarecare măsură de premisele din spatele celebrei 'dileme a securităţii' formulate de John Herz. De asemenea, Dolatyar a avertizat că ar fi o greşeală ca, din considerente politice, republica islamică să fie scoasă din schema 'Noului Drum al Mătăsii'.

Un alt expert, de această dată american, pe nume Hans Binnendijk, a identificat şapte provocări pe plan transatlantic la care ar trebui să fim atenţi în deceniul ce urmează. În primul rând, forma şi intensitatea angajamentului Statelor Unite ale Americii în regiune. După aceea, aşa-numitul 'pivot asiatic' promovat, cel puţin la nivel declarativ, de administraţia Obama. Rolul Rusiei şi evoluţia atitudinii sale faţă de Vest. 'Să-i facem să renunţe la intimidări', a îndemnat Binnendijk. La fel de importantă va fi şi evoluţia din Orientul Mijlociu, cu o 'Primăvară Arabă' ce s-a transformat treptat într-o 'Primăvară Siriană' care nu dă semne că se va încheia prea curând, căreia i se adaugă procesul de pace israeliano-palestinian şi complexul dosar nuclear iranian. Ameninţările emergente, potenţate de fenomenul globalizării, nu vor fi nici ele de ignorat. În strânsă legătură cu acestea va fi şi viitorul rol al NATO pe plan global. Şi, nu în ultimul rând, aspectele economice vor avea o pondere importantă, în condiţiile în care efectele crizei economice declanşate în 2008 continuă să se resimtă.

Şi pentru că tot am amintit de rolul NATO în acest amplu proiect, Michael Ruehle, şeful Secţiunii pentru Securitatea Energetică din cadrul Diviziei pentru Riscuri de Securitate Emergente a Alianţei, condusă în prezent de diplomatul român Sorin Ducaru, a transmis un mesaj destul de clar: 'În calitate de Alianţă ce oferă protecţie pentru circa 900 de milioane de cetăţeni, NATO are un rol legitim de jucat în securitatea energetică'. După criza de identitate prin care a trecut în contextul terminării Războiului Rece şi dispariţiei vechiului sistem internaţional bipolar, afirmaţia lui Ruehle se încadrează, fără îndoială, în liniile mari ale noului Concept Strategic adoptat în 2010 la Lisabona.

Ea este implicată deja în 'Noul Drum al Mătăsii', iar cel mai important rol îl are în Afganistan. Una dintre evoluţiile cele mai importante şi mai interesant de urmărit va fi cea din Afganistan post-2014, marcată de încheierea misiunii ISAF în această ţară şi de modul cum va afecta aceasta stabilitatea strategică din Eurasia - partea continentală ce leagă Europa şi Asia. Cu siguranţă, cel puţin două probleme, una ce se profilează din ce în ce mai clar la orizont şi o alta perenă, dau bătăi de cap comunităţii internaţionale. Prima se referă la cine îi va urma lui Hamid Karzai în fruntea ţării după alegerile prezidenţiale de anul viitor, iar cea de-a doua la mijloacele la care vor recurge actorii internaţionali pentru a încerca să combată traficul de droguri ce îşi are originea în această ţară, bogată în resurse de opiu, care alimentează extremismul şi instabilitatea. Balcanii şi rutele nordice reprezintă coridoare de trafic ce fac legătura între Afganistan şi marile pieţe consumatoare din Federaţia Rusă şi Europa de Vest.

În aceste condiţii, Rusia se află în faţa unei posibile dileme. Cu toate că nu are cum să nu se bucure de retragerea americană din Afganistan, ea trebuie să fie îngrijorată în acelaşi timp de perspectiva ameninţătoare a islamismului radical după încheierea misiunii ISAF. O colaborare pragmatică şi onestă în cadrul Consiliului NATO-Rusia ar putea fi una dintre soluţiile pentru această dilemă. Nici pentru Uniunea Europeană nu ar fi o opţiune rea să se implice în acest proces, dar, cel puţin din exterior, acest dosar pare uitat undeva pe un birou de la Bruxelles. De asemenea, tensiunile recente dintre UE şi Rusia, pe fondul intimidărilor Moscovei la adresa unor state postsovietice ce vor să încheie acorduri de asociere şi comerţ liber cu ocazia summitului Parteneriatului Estic de la sfârşitul lui noiembrie, organizat la Vilnius, par să facă această variantă neverosimilă.