Nou incident ferioviar în Germania. Un tren de marfă deraiază, rănind trei persoane şi blocând o linie cheie
Trei persoane au fost rănite vineri în vestul Germaniei când un tren de marfă a deraiat în urma unei coliziuni cu un alt tren, provocând perturbări masive pentru călători.
Poliţia a declarat că mecanicul trenului a suferit răni grave şi a fost dus la spital împreună cu alte două persoane.
Cauzele accidentului, care a avut loc vineri dimineaţă devreme pe linia dintre marile oraşe Koln şi Aachen, sunt neclare şi sunt în curs de investigare.
Citiți și Defecţiune tehnică sau sabotaj? Un tren de persoane a ars complet într-o gară din Berlin
Un purtător de cuvânt al operatorului feroviar german Deutsche Bahn a declarat că ruta aglomerată, care leagă şi Frankfurt de Bruxelles, va fi închisă timp de mai multe zile.
„Va dura, probabil, câteva zile până când totul va fi reparat”, a adăugat el.
Între Koln şi Aachen sunt în funcţiune servicii de înlocuire oferite de autobuze, fiind semnalate cozi lungi în rândul pasagerilor. O echipă numeroasă de salvatori a fost trimisă la faţa locului la primele ore ale dimineţii, înainte ca situaţia să fie ţinută sub control.
Context
Reamintim că la începutul lunii noiembrie un alt incident feroviar a avut loc în Germania: un tren regional a luat foc într-o gară din Berlin la 2 noiembrie, arzând complet pe un peron. Toţi pasagerii au reuşit să ajungă la timp în siguranţă. Cauzele incendiului au rămas încă neclare.
Trenul se afla în staţia Ahrensfelde, la graniţa dintre Berlin şi Brandenburg. Pompierii au stins flăcările şi nicio persoană nu a fost rănită, potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de pompieri.
Citiți și Cine a lansat atacul asupra reţelei feroviare franceze... şi de ce?
Mecanicul de tren a observat fum ieşind din trenul său în staţie, motiv pentru care a ordonat evacuarea, a declarat purtătorul de cuvânt. Cinci pasageri se aflau în tren şi au fost scoşi din vehiculul în flăcări în timp util de către mecanicul de tren şi un însoţitor de tren.
Gara a fost, de asemenea, afectată de flăcări. La sosirea pompierilor, cele trei vagoane ale trenului erau deja complet cuprinse de flăcări, potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de pompieri. Mecanicul de locomotivă şi însoţitorul de tren au fost trataţi de paramedici la faţa locului.