Nicuşor Dan: Invitaţia pe care o fac tuturor este să coborâm toţi nivelul vocii. Să încercăm să ne ascultăm unii pe alţii

Preşedintele ţării, Nicuşor Dan, a susţinut, luni seara, un discurs la deschiderea recepţiei organizate în cinstea Zilei Naţionale a României.
În discursul său, Nicuşor Dan a arătat atât aspectele negative cu care s-a confruntat democraţia din ţară noastră, precum corupţia, dar şi pe cele pozitive care clasează România mai bine decât acum 20 de ani.
Preşedintele a vorbit de asemenea despre alegerile anulate cu un an în urmă precum şi despre sumele importante primite de România ca membră UE.
Redăm discursul preşedintelui Nicuşor Dan
"Dragi români din România şi de pretutindeni, celebrăm azi Unirea de la 1918, un moment istoric al României, un moment în care un vis de generaţii s-a împlinit. Şi asta înseamnă, pe de o parte, că nu venim de nicăieri, că a existat o societate şi o clasă politică capabilă să-şi coalizeze energiile pentru un ideal. Memoria acestor oameni ne obligă şi pe noi să încercăm să fim la înălţimea a ceea ce ei au făcut.
Unde suntem azi? Cred că trebuie să privim cu echilibru şi luciditate momentul la care suntem. Tocmai pentru a fi capabili să ne modelăm aşteptările şi speranţele.
Trăim mai prost decât anul trecut, dar mai bine decât acum 20 de ani şi mai bine decât alţii vecini nouă. România e o ţară coruptă şi românii au dreptate când spun că nu văd o voinţă a statului român de a lupta cu corupţia. Şi când văd că oameni corupţi vin şi ei dau lecţii la televizor. Toată corupţia din toată această perioadă ne-a ţinut înapoi. Puteam să trăim mult mai bine ca azi. E adevărat şi că în ultimele luni nu am văzut corupţie la vârful statului român.
Avem multe zone de excelenţă în educaţie, dar în ansamblu sistemul de învăţământ este slab şi foarte slab, iar asta o să ne provoace mari probleme în viitor.
Sistemul sanitar este departe, foarte departe de unde ar fi putut să fie. Cu toţi banii pe care noi toţi i-am dus încolo, dar vedem totuşi primele corpuri noi de spital care sunt construite prin finanţare din PNRR.
Avem o economie privată foarte dinamică şi merituoasă, care a reuşit să dubleze PIB-ul României în 10 ani. Dar avem un deficit comercial foarte mare şi nu avem în momentul ăsta o adevărată politică economică. Totuşi, autorităţile statului au reuşit să păstreze calendarul pentru aderarea la OCDE.
Acum un an, România a anulat alegeri prezidenţiale şi asta a creat un dubiu cu privire la democraţia din România. Şi între cetăţenii români şi în rândul partenerilor noştri. Avem totuşi, între timp, multe dovezi despre faptul că aceste alegeri au fost influenţate în mod nelegal şi că în ultimii 10 ani avem o campanie de dezinformare şi manipulare dusă de Rusia în România şi în Europa. Dar nu avem un raport concret cu ce s-a întâmplat acum un an.
Suntem membri ai Uniunii Europene. Şi, graţie acestei poziţii, România a primit aproximativ 100 de miliarde de euro, dar de multe ori vocea României nu s-a auzit în interiorul Uniunii. Şi au fost cazuri, cum a fost cazul Schengen, în care România a fost clar nedreptăţită. Totuşi, avem maturitatea pe care am exersat-o în ultimele luni de a negocia şi de a impune punctul nostru de vedere pe chestiuni tehnice care priveau România.
Avem 5 milioane de români care au plecat din România fie din cauza condiţiilor materiale, fie că s-au simţit nedreptăţiţi în această ţară. Dar ei sunt o carte de vizită pentru România şi un potenţial uriaş pentru România. În măsură în care vom reuşi să avem o relaţie corectă cu ei.
Toate lucrurile pe care le-am spus sunt adevăruri despre România pe care putem să le vedem dintr-o direcţie sau din alta. Cel mai simplu pentru un politician este să ia două sau trei dintre ele, să le facă sloganuri, să defileze cu ele de dimineaţa până seara. Şi sunt câţiva care o fac. Şi, din păcate, spaţiul nostru public este poluat de această revărsare de sloganuri, unele dintre ele devenind ţipete şi chiar urlete.
În fine, avem o administraţie publică care este de foarte multe ori depăşită, care a pierdut şi timp, şi bani in procesul de digitalizare şi care evident că nu ţine pasul cu societatea. Dar am făcut totuşi 500 de km de autostradă şi de drum expres în ultimii 5 ani. De aceea, invitaţia pe care o fac tuturor este să coborâm toţi nivelul vocii. Să discutăm cu calm şi echilibru problemele pe care societatea noastră le are, fără să încercăm să le ascundem într-un fel, dar pastrandu-ne calmul şi echilibrul. Vă invit, de asemenea, să încercăm să ne ascultăm unii pe alţii, dincolo de zgomotul inevitabil vom găsi puncte de vedere comune pe care să putem construi.
Trăim o perioadă în care doar naţiunile care reuşesc să aibă o solidaritate interioară reuşesc să progreseze.
Vă invit pe toţi să continuaţi să credeţi în România.
La mulţi ani, România, la mulţi ani, români!"