Nicolas David Ionel, o speranţă a tenisului masculin, câştigă titlul la turneul ITF Braşov

Tânărul de 16 ani Nicolas David Ionel a câştigat titlul la turneul ITF de la Braşov, după ce l-a învins pe ucraineanul Oleksi Kruţk în două seturi.
(Captură foto)

Nicolas Ionel câştigă primul tiltu la seniori la vârstă de 16 ani chiar în frumosul oraş Basov, susţinut din plin de conaţionali.

Nicholas Ionel, care ocupa locul 1179 în ierarhia tenisului masculin, l-a învins pe ucraineanul de 19 ani Oleksi Kruţk, locul 844 ATP, cu scorul de 7-5, 6-4, într-o partidă care a durat aproape două ore, potrivit ziare.com.

Este de menţionat ca el a participat şi la turneul ATP de la Târgu Mureş, unde a ajuns până în sferturi, unde a fost învins de Vasile Antonescu, potrivit tenisite.ro.

După preţioasa victorie, Nicolas va ocupa un loc în top 900.

El primeşte 10 puncte ATP şi un premiul financiar de 2.160 USD.

La final, Dumitru Hărădău, directorul turneului, a declarat: „am reuşit să organizăm un eveniment deosebit, în care, la final, avem un câştigător foarte tânăr, un junior de perspectivă, cu un potenţial deosebit. Sperăm ca în câţiva ani să facă parte din echipa naţională de Cupă Davis sau, de ce nu, să îl vedem câştigând una dintre marile competiţii naţionale”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport