Navă de transport cu cereale deţinută de o companie greacă ia foc după un atac cu drone în apropiere de Novorossiisk

O navă vrachier deţinută de o companie greacă a luat foc în Marea Neagră după ce a fost lovită de cinci drone în apropierea portului rusesc Novorossiisk, relatează publicaţia greacă Proto Thema.
Nava Anna S, sub pavilion liberian, a fost atacată luni la aproximativ 40 km de Novorossiisk, în timp ce se îndrepta spre port pentru a încărca cereale.
Toţi cei 21 de membri ai echipajului - 20 de marinari filipinezi şi un căpitan român - au scăpat nevătămaţi. Nava, deţinută de compania Neptune Tradebulk Inc., a fost aproape complet distrusă de incendiu. Nu era clar dacă aceasta a rămas în stare de plutire, potrivit The Moscow Times.
Atacul a fost al doilea incident în care a fost implicată o navă deţinută de o companie greacă în apropiere de Novorossiisk în decurs de 24 de ore.
Duminică, petrolierul Skiros a fost atacat în Marea Neagră după ce încărcase petrol rusesc la terminalul Caspian Pipeline Consortium (CPC). Postul grec de televiziune Skai a relatat că nava a fost lovită de o dronă ucraineană.
Ziarul The Financial Times a relatat luna trecută că Statele Unite i-au cerut preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, la sfârşitul lunii iulie, să oprească atacurile asupra petrolierelor din apropierea Novorossiisk, pentru a evita perturbarea transporturilor de petrol kazah prin CPC.
Potrivit publicaţiei americane, care citează persoane familiarizate cu situaţia, Zelenski ar fi fost de acord să nu fie atacate navele cu condiţia ca acestea să nu fie vizate de sancţiuni ucrainene şi să nu transporte marfă rusească.
Atacurile cu drone au perturbat în mod repetat operaţiunile CPC în luna iulie şi au determinat Kazahstanul să îşi reducă producţia de petrol. La sfârşitul lunii iulie, consorţiul a luat în considerare suspendarea operaţiunilor din cauza problemelor de siguranţă şi a riscurilor pentru mediu, după ce cel puţin opt petroliere au fost lovite.
Exporturile CPC au avut o medie de aproximativ 1,3 milioane de barili pe zi în iulie, cu 300.000 de barili pe zi mai puţin decât în iunie şi cu 600.000 mai puţin decât în mai, potrivit furnizorului de date Kpler.
Petrolul rusesc reprezintă aproximativ 5-10% din exporturile CPC, cea mai mare parte a petrolului provenind din Kazahstan.