Mureşan: Dăncilă s-a făcut de râs în Parlamentul European cerând să găzduim o agenţie care are deja un sediu

Siegfried Mureşan
Siegfried Mureşan (Epoch Times România)

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a afirmat, vineri, pe pagina sa de socializare, că, după ce Guvernul a ratat în ultimii doi ani şansa de a găzdui două instituţii europene importante, premierul Viorica Dăncilă vrea acum ca România să găzduiască o agenţie europeană care are deja un sediu.

„Guvernul PSD-ALDE a ratat în ultimii doi ani şansa de a găzdui două instituţii europene importante:

1. Agenţia Europeană pentru Medicamente, relocată în 2017 din Marea Britanie din cauza Brexit-ului. România avea şanse să obţină această relocare, dar s-a prezentat cu o candidatură extrem de proastă, cu o propunere de sediu greu accesibil şi, astfel, n-a avut nicio şansă în faţa celorlalţi competitori.

2. Autoritatea Europeană a Muncii, înfiinţată la începutul anului, pentru care Guvernul nici măcar nu şi-a depus candidatura, deşi România era favorită să câştige concursul de găzduire şi deşi le-am cerut public în două rânduri să-şi depună candidatura”, a scris Siegfried Muresan.

Europarlamentarul a precizat că, acum, prim-ministrul Dăncilă s-a trezit că vrea să aducă o instituţie europeană pe teritoriul României, doar că s-a făcut de râs cerând marţi, chiar în plenul Parlamentului European, ca ţara noastră să găzduiască o agenţie care are deja un sediu.

"Agenţia Europeană pentru Securitate Cibernetică (ENISA), despre care vorbeşte doamna prim-ministru, va prelua responsabilităţile actualei Agenţii a Uniunii Europene pentru Securitatea Reţelelor şi a Informaţiilor, conform unui regulament al Consiliului UE şi al Parlamentului European din 17 aprilie, adoptat chiar în timpul Preşedinţiei române (...). Acelaşi nou regulament spune că, citez, ‘reprezentanţii statelor membre au decis că ENISA îşi va avea sediul într-un oraş din Grecia care urma să fie stabilit de guvernul elen. Statul membru gazdă al ENISA ar trebui să asigure cele mai bune condiţii posibile pentru funcţionarea optimă şi în mod eficient a ENISA’. Astfel, chiar dacă se modifică rolul şi denumirea agenţiei, sediul rămâne tot pe teritoriul Greciei. În prezent, Agenţia pentru Securitatea Reţelelor şi a Informaţiilor are sediul la Atena, iar, la 1 aprilie, a deschis un nou birou de lucru în Heraklion”, a afirmat Siegfried Muresan.

În concluzie, europarlamentarul i-a cerut prim-ministrului Viorica Dăncilă „să clarifice această situaţie penibilă pentru Guvernul României: ori vorbeşte despre Agenţia Europeană pentru Securitate Cibernetică şi ne explică cum va obţine găzduirea unei agenţii care are deja sediu, ori recunoaşte că a greşit şi că, de fapt, vorbea de o cu totul altă instituţie”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne