Misteriosul Leonardo da Vinci

Despre enigmaticul geniu Leonardo da Vinci s-a scris şi se va mai scrie multă vreme de acum încolo. Înclinaţia lui spre mister şi magie a pus la grea încercare autorităţile vremii sale, care i-au şi adus de altfel grave acuzaţii, iar ”Ofiţerii Nopţii”, cum se numeau membrii ”Poliţiei de Moravuri” din Florenţa în timpul Renaşterii, l-au supravegheat permanent. Aceeaşi înclinaţie este şi astăzi mult exagerată şi vulgarizată, în căutarea senzaţionalului, ultimul exemplu în acest sens fiind controversata şi foarte vandabila producţie a lui Dan Brown, ”Codul lui da Vinci”.

Spirit universalist al Renaşterii

Tot ce e mai misterios la apogeul Renaşterii Italiene, inclusiv celebrul giulgiu din Torino i se atribuie lui Leonardo. Născut la 15 aprilie 1452, în Anchiano/Vinci, Italia, viitorul geniu universal era fiu nelegitim, situaţie care, după canoanele vremii, îi interzicea să se înscrie la Universitate! În pofida acestei interdicţii, după cum se ştie, Leonardo da Vinci a fost pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă, în toate acestea demonstrându-şi geniul incontestabil. Om de cultură universal, în acelaşi timp artist, savant şi inventator, el reprezintă spiritul universalist al Renaşterii, rămânând unul dintre cei mai importanţi oameni ai acelei epoci. Cu un an înaintea morţii, Leonardo a scris în însemnările sale aceste cuvinte profetice: Io continuero, adică ”Voi dăinui”.

Dintre toate operele rămase de la el, tabloul denumit ”Gioconda” sau ”Mona Lisa” atrage admiraţia supremă a specialiştilor, dar şi a publicului larg. Însă nu doar harul desăvârşit cu care a fost pictat acest portret stârneşte un interes continuu, dar şi misterul care pluteşte asupra femeii cu vestitul ei surâs. Despre surâzătoarea eroină s-au spus nenumărate lucruri şi s-au făcut cercetări amănunţite în rândurile nobilimii contemporane cu Leonardo şi se pare că a şi existat o doamnă italiană cu numele de Mona Lisa. Problema e că, dacă într-adevăr cea numită astfel i-ar fi comandat artistului portretul, atunci tabloul trebuia să-i şi parvină ei. În realitate, Leonardo a început să lucreze la această pictură în martie 1503, încercând permanent s-o perfecţioneze şi plimbând-o cu el în toate peregrinările sale. De fapt, autorul ”Giocondei” nu s-a mai despărţit toată viaţa de acest tablou.

Yin şi Yang

În octombrie 1515, regele Francisc I al Franţei a intrat în Milano şi, atras de puternica personalitate a lui Leonardo, l-a invitat în Franţa, astfel că artistul a părăsit Italia în toamna anului 1516, stabilindu-se în Franţa, la Castelul Amboise, în micul conac Clos-Luce. În Franţa a şi încetat din viaţă, la 2 mai 1519.

Performanţele sale extraordinare duc la ipoteza că Leonardo da Vinci ştia cam tot ce se ştia în epocă, plus ceva pe deasupra. E posibil să fi fost iniţiat şi în ştiinţele orientale şi extrem-orientale, şi, printre altele, să fi pătruns tâlcurile conceptelor Yin şi Yang, fundamentale în filosofia şi cultura chineză. În principiu, Yin şi Yang sunt două concepte religioase care îşi au originea în filosofia şi metafizica chineză şi reprezintă forţele primordiale şi complementare ce compun Universul şi toate componentele acestuia, Yin fiind elementul întunecat, trist, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim şi corespunzând nopţii, iar Yang fiind elementul luminos, fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin şi corespunzând zilei. Deseori, Yin este simbolizat de apă şi de pământ, în timp ce Yang e simbolizat de foc şi vânt.

O anagramă

Iată-ne, aşadar, mai aproape de sensul portretului complementar al lui da Vinci, un bărbat în ipostază feminină, ceea ce demonstrează şi trăsăturile comune ale autoportretului pictorului şi ale Giocondei. De altfel, pentru iniţiaţii în anagrame, MONA LISA se poate citi şi MON ALIAS, ceea ce, în franceză, are sensul de ”Alias-ul Meu” sau, mai meatafizic, ”Alter Ego”. Cum se vede, Leonardo însuşi mărturiseşte astfel că ”Mona Lisa” îl reprezintă, într–adevăr, pe el însuşi.

În Europa modernă, abia în anul 1903, filosoful austriac Otto Weininger publică un controversat volum, ”Sex şi caracter”, unde, pornind de la Kant, încearcă să dovedească ştiinţific faptul că toate fiinţele umane sunt compuse dintr-o asociere de două substanţe, masculină şi feminină. Evident, ”Ofiţerii Nopţii”, care îl supravegheau întruna pe Leonardo, erau departe de asemenea subtilităţi.

Alte anagrame

Am ajuns la concluzia că MONA LISA este o anagramă, după ce am anagramat şi cealaltă denumire a tabloului, GIOCONDA, care se poate citi şi ICONA DI DAGO, cu sensul de ”Icoană (Efigie; Chip; Portret) de Dago”. Întru lămurire, în Renaştere, ”dago” era porecla unui italian desţărat, cum era şi Leonardo în Franţa, iar în engleza americană şi australiană de astăzi, ”dago” este un italian, un hispanic sau alt mediteranean, ori un descendent al lor imigrat în USA ori în Australia.

Anagramele erau la mare cinste în Renaştere. Ca exemplu, un alt renascentist de seamă, francezul Francois Rabelais şi-a anagramat numele, compunându-şi astfel un pseudonim, Alcofribas Nasier, cu care şi-a şi semnat unele lucrări. Mai aproape de epoca noastră, cunoscutul scriitor francez, Boris Vian, şi-a anagramat şi el numele, obţinând mai multe pseudonime, printre care: Bison Ravi ”Bizon Încântat”, Baron Visi ”Baronul Visi” şi Brisavion, fonetic - ”Sfarmă Avion”! Întorcându-ne la Leonardo da Vinci, de bună seamă, chiar prin dezlegarea celor două anagrame privind celebrul său tablou, alte mistere vor continua să-l învăluie, rămânând mereu în atenţie, cum de altminteri şi merită.