Ministerul Educaţiei pregăteşte o nouă lovitură pentru elevi: Bursele sociale ar putea fi eliminate în vacanţe

Un proiect de Hotărâre de Guvern care elimină, fără nicio explicaţie, plata burselor sociale pe perioada vacanţelor şcolare a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, luni, anunţă Edupedu.ro.
Publicat cu doar două săptămâni înainte de începerea anului şcolar 2026-2027, proiectul aduce modificări la HG 732/2025, cea care a aprobat actuala metodologie-cadru de acordare a burselor în urmă cu un an, în vara lui 2025.
Potrivit sursei citate, nota de fundamentare care motivează juridic şi social modificările nu menţionează nicăieri această schimbare.
Documentul trece prin toate secţiunile obligatorii — impact social, impact macroeconomic, impact asupra mediului de afaceri —, iar la capitolul „Schimbări preconizate” enumeră doar tipurile de burse şi cuantumurile acestora, fără niciun cuvânt despre eliminarea plăţii pe timpul vacanţelor. Singurul mod în care schimbarea poate fi observată este prin compararea, punct cu punct, a textului propus cu textul aflat acum în vigoare, comparaţie pe care Edupedu.ro a făcut-o.
Termenul pentru transmiterea de observaţii este de 10 zile calendaristice de la publicare, adică până în jurul datei de 27 august, iar comentariile pot fi trimise la adresa ufip@edu.gov.ro.
În forma actuală, art. 15 alin. (1) din HG 732/2025 prevede clar: „Bursele sociale se acordă şi în perioada vacanţelor şcolare.”
Regula avea excepţii punctuale, prevăzute la alin. (2): elevii care nu au promovat anul şcolar, cei corigenţi cu peste 20 de absenţe nemotivate sau absolvenţii de gimnaziu neadmişi în liceu sau în învăţământul profesional nu primeau bursa socială pe durata vacanţei de vară, iar alin. (5) reglementa decizia de retragere a bursei în aceste situaţii.
Proiectul de HG înlocuieşte complet acest text. Punctul 9 al articolului unic prevede: „(1) Bursele sociale se acordă conform prevederilor art. 5.”
Iar articolul 5, la alineatul (1), modificat la punctul 1, spune: „Bursele de merit, bursele sociale şi bursele tehnologice se acordă în fiecare an şcolar, în perioada cursurilor şcolare, inclusiv în perioada pregătirii practice.”
Cu alte cuvinte, bursa socială este scoasă din regimul special care îi garanta plata şi pe timpul vacanţelor şi este trecută sub aceeaşi regulă generală ca bursele de merit şi cele tehnologice, cu acordare doar „în perioada cursurilor şcolare”.
În plus, punctul 10 al proiectului prevede simplu: „Articolul 15, alineatele (2) şi (5) se abrogă.”
Articolul complet, aici.