Mii de ruşi au participat la protestul anti-Putin
alte articole
Mii de ruşii au inundat Moscova marţi, protestând împotriva noului preşedinte ales al statului, Vladimir Putin şi ocolind încercările guvernului de a reduce opoziţia la tăcere.
Luni, casele a circa 10 activişti şi politicieni din opoziţie au fost percheziţionate de poliţia rusă, care a declarat că acest lucru s-a întâmplat ca urmare a ciocnirilor violente din ultima lună. Cu toate acestea, opoziţia a susţinut că raidurile reprezintă o intimidare a guvernului pentru a-i reduce la tăcere.
La demonstraţiile de marţi au participat zeci de mii de oameni, în primul dintre protestele intitulate "Marşul milioanelor", organizatorii susţinând că cel puţin 100.000 de persoane au luat parte la manifestaţii, potrivit RT. Estimările poliţiei au fost mult mai mici, afirmând că au participat doar 22.000 de persoane.
"Ar trebui să fie organizate alegeri anticipate conform cu noua lege. Parlamentul ar trebui să convoace un referendum pentru a remodela Constituţia. Constituţia restructurată ar trebui să limiteze autoritatea preşedintelui şi durata mandatului său," a fost citată Evgenia Chirikova, liderul Mişcării de apărare a pădurii Khimki.
Demonstraţiile au adunat comunişti duri, liberal-democraţi şi naţionalişti, potrivit agenţiei de stat RIA Novosti.
Alexandru Belyayev, manager, participant la demonstraţie, a relatat pentru RIA: "Vreau sa îl văd pe Putin demisionând; Rusia devine din ce în ce mai autoritară, ca şi Uniunea Sovietică."
"Dar sper că va avea loc o schimbare paşnică, pentru că o revoluţie va fi dezastruoasă pentru Rusia", a adăugat el.
Marţi, Putin a afirmat că trebuie să existe un dialog politic între toate entităţile din Rusia.
"Este important să ne respectăm şi că ne auzim reciproc, să depunem eforturi pentru o înţelegere reciprocă şi să căutăm un compromis", a declarat el la un eveniment legat de ziua naţională a Rusiei.