Medaliile pentru JO 2012 sunt păstrate în Turnul Londrei până la începerea Jocurilor

Medaliile care vor fi atribuite la Jocurile Olimpice şi Paralimpice din această vară au fost închise luni seară în Turnul Londrei, fortăreaţă în care sunt păstrate bijuteriile coroanei britanice sub protecţia gărzilor, anunţă AFP.
Sosirea medaliilor olimpice la Turnul Londrei a fost întâmpinată de o ceremonie la care a luat parte Sebastian Coe(DR), preşedintele comitetului de organizare al JO 2012. (Andrew Redington / Getty Images)
Epoch Times România
03.07.2012

Medaliile care vor fi atribuite la Jocurile Olimpice şi Paralimpice din această vară au fost închise luni seară în Turnul Londrei, fortăreaţă în care sunt păstrate bijuteriile coroanei britanice sub protecţia gărzilor, anunţă AFP.

În total, 4.700 medalii de aur, de argint şi de bronz au fost puse astfel în siguranţă şi nu vor ieşi din această fostă închisoare decât începând cu 28 iulie, a doua zi după ceremonia de deschidere a Jocurilor.

Sosirea medaliilor a fost întâmpinată de o fanfară, sub privirea gărzilor de la Turnul Londrei şi a 150 de elevi, cu ocazia unei ceremonii la care a luat parte Sebastian Coe, preşedintele comitetului de organizare al Jocurilor.

"Pentru un sportiv, câştigarea unei medalii la Jocurile Olimpice sau Paralimpice reprezintă încununarea a mii de ore de antrenament şi accesul la cel mai înalt nivel", a subliniat Coe, fost atlet, dublu medaliat cu aur la JO în proba de 1.500 m.

Opt tone de aur, de argint şi de cupru, provenite din mine din SUA şi Mongolia, au fost necesare pentru fabricarea acestor medalii în Ţara Galilor. "Medaliile de aur" sunt în realitate confecţionate din 92,5% argint şi nu conţin decât 1,34% aur, restul fiind cupru.

Medaliile olimpice au fost concepute de artistul David Watkins, iar cele paralimpice de Lin Cheung.

Turnul Londrei, construit în secolul al XI-lea de Wilhelm Cuceritorul, este unul dintre cele mai celebre monumente istorice ale metropolei britanice. Fostă închisoare, care a servit ca loc de tortură şi de execuţii, Turnul adăposteşte începând din 1661 bijuteriile coroanei britanice.

Aceste bijuterii, care conţin unele dintre cele mai mari diamante din lume, sunt purtate de suveranii britanici la încoronări şi alte evenimente oficiale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor