Marile personalităţi europene ar trebui învinuite pentru criza Europei (analist FT)

Europa de astăzi suportă consecinţele ''hubris-ului'' unor mari personalităţi europene precum Helmut Kohl şi Jacques Delors, care şi-au urmat propria viziune majoră ignorând obiecţiile celor care s-au întrebat dacă o monedă unică poate funcţiona pentru economii atât de diferite, se arată într-o analiză publicată luni de Financial Times şi semnată de analistul Gideon Rachman, fost comentator şef pe probleme de politică externă la ziarul britanic.

'Aceasta este ceea ce trebuie să faceţi dacă vreţi ca oamenii să construiască statui ecvestre cu voi'. Valéry Giscard d'Estaing a fost fără îndoială arbitrar atunci când şi-a îndemnat colegii să ia decizii îndrăzneţe cu privire la viitorul Europei. Dar remarca fostului preşedinte francez oferă o perspectivă grăitoare privind mentalitatea care a creat marea dezordine în care se află euro astăzi, este de părere analistul britanic.

UE este nevoită acum să se confrunte cu consecinţele ''hubris-ului'' 'marilor europeni'' din generaţia anterioară. Personalităţile care au creat euro - precum fostul cancelar german Helmut Kohl, şi fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors - au împărtăşit ''ochiul'' lui Giscard d'Estaing pentru cărţile de istorie. Dar visul lor de a lăsa o moştenire a unei Europe Unite, cu o monedă unică în nucleul ei, s-a transformat într-un coşmar.

În mijlocul unei crize economice şi politice în plină floare ar putea părea lipsit de sens - sau chiar răzbunător - să critici oamenii de stat de ieri. Dar răspunzând la întrebarea 'cine este de vină?' acest lucru va fi important pentru soluţionarea crizei. În linii mari, există trei grupuri concurente la rolul de personaj negativ din piesă: germanii, sud-europenii şi 'anglo-saxonii'.

Resentimentul împotriva Germaniei este răspândit în Europa de Sud. Un exemplu recent a venit din Italia, atunci când cotidianul Il Giornale a scris pe prima pagină despre 'Al Patrulea Reich' german. Dar critica virulentă la adresa germanilor nu se limitează la Europa de Sud. Anatole Kaletsky, un respectat comentator economic din Marea Britanie, a scris un editorial în iunie în care afirma: 'Nimeni nu ar trebui să fie surprins de faptul că Germania a devenit cea mai mare ameninţare la adresa Europei. La urma urmei, acest lucru s-a întâmplat de două ori anterior, cu începere din 1914'.

Problema anti-germană este că economia cea mai puternică din Europa a refuzat să accepte obligaţiile reciproce ce decurg din moneda comună. Sistemul euro, se spune, favorizează în prezent masiv Germania. Cu toate acestea, mai degrabă decât să se reechilibreze zona euro prin punerea în comun a datoriilor şi stimularea cererii interne, Germania culege roadele în timp ce impune austeritate restului Europei.

Fără a fi o surpriză, această viziune nu este aproape deloc împărtăşită în Germania sau în alte ţări creditoare din nordul Europei, cum ar fi Finlanda şi Olanda. Nordicii cred că ''şi-au făcut temele' prin adoptarea de reforme dureroase. Ei au subscris, de asemenea, la fonduri de salvare în valoare de sute de miliarde de euro. Opinia dominantă în Europa de Nord este că criza este greşeala celor din sud risipitori şi corupţi, al căror scop rămâne o viaţă de huzur finanţată de vecinii din nord care muncesc din greu.

Geert Wilders, liderul Partidului Libertăţii din Olanda, l-a acuzat pe premierul ţării sale de ''a fi servil îngenuncheat în faţa mafiei italiene şi spaniole'. Cei mai mulţi politicieni din Europa de Nord se abţin de la un astfel de limbaj inflamator. Cu toate acestea, neîncrederea şi exasperarea faţă de sud-europeni este comună.

Unii comentatori britanici şi americani cred că păstrează o distanţă faţă de toate aceste abuzuri verbale. Dar este o eroare. Există un curent puternic de gândire în Europa potrivit căruia personajul negativ real din actuala criză este capitalismul financiar, aşa cum este practicat el în Marea Britanie şi SUA. Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a remarcat cu iritare la un summit G20 că 'criza nu a început în Europa... Această criză îşi are originea în America de Nord şi o mare parte a sectorului nostru financiar a fost contaminată de practici neortodoxe'.

Mulţi comentatori europeni s-au cramponat de rolul jucat de Goldman Sachs în a ajuta Grecia să-şi coboare cifrele datoriei în anii de dinaintea crizei. Acest tip de argument alunecă rapid spre teoria conspiraţiei. Există oficiali de top în UE care par să creadă sincer că Financial Times face parte dintr-o conspiraţie 'anglo-saxonă' pentru a distruge moneda unică. Pentru mulţi pro-europeni este tentant să îngropi diferenţele din cadrul zonei euro prin căutarea de ţapi ispăşitori în altă parte - pe pieţele financiare 'anglo-saxone', este de părere analistul britanic.

Aceste schimburi retorice sunt de un interes mai mare decât pur speculativ. Prin modelarea dezbaterii, ele vor configura, de asemenea, cursul viitor al crizei. Argumentul că capitalismul anglo-saxon este de vină a condus deja la un demers spre o regulamentare financiară europeană mai strictă - şi o mini-criză în relaţiile dintre zona euro şi Marea Britanie. Măsuri ulterioare de a lovi anglo-saxonii ar putea sfârşi însă prin a împinge Marea Britanie mai aproape de o ieşire din UE.

În schimb, dacă sud-europenii convin colectiv că Germania este personajul negativ real al piesei, ar putea încerca să izoleze Germania în Europa. Dacă germanii continuă să creadă că înşelătoria în Europa de Sud este problema, ei vor insista tot mai mult asupra austerităţii.

Există un posibil compromis. Mai degrabă decât să se atace reciproc, europenii ar trebui să dea vina pe 'marile personalităţi europene' din trecut. Oameni ca Helmut Kohl şi Jacques Delors au fost cu adevărat 'mari' în alte contexte. Kohl a realizat unificarea Germaniei. Delors a construit piaţa unică europeană. Dar atunci când vine vorba de euro ei şi-au urmat propria viziune măreaţă ignorând obiecţiile celor care s-au întrebat dacă o monedă unică poate funcţiona pentru economii atât de diferite. Europa de astăzi suportă consecinţele orgoliului lor.