Marii contribuabili la buget: firmele care ţin în picioare finanţele statului [ANALIZĂ]

"Marii contribuabili la buget: firmele care ţin în picioare finanţele statului", este tematica unei noi analize Frames, prezentate, marţi, de către expertul financiar Adrian Negrescu.

ANALIZA

"În dezbaterea despre deficitul bugetar, despre taxe şi austeritate, un detaliu esenţial rămâne, de cele mai multe ori, în afara discuţiei publice: cine plăteşte, de fapt, nota de plată. Răspunsul nu este statul abstract, nici „bugetul", ci un număr relativ restrâns de companii mari, care an de an virează sume uriaşe către Trezorerie, sub formă de impozit pe profit, contribuţii sociale, accize şi, în unele cazuri, dividende.

Potrivit celor mai recente date publice disponibile analizate de Frames, OMV Petrom rămâne, pentru al doilea an consecutiv, cel mai mare contribuabil la bugetul public din România, cu o contribuţie totală de peste 15 miliarde de lei în 2024 — sumă care cumulează taxele plătite, contribuţiile specifice sectorului petrolier şi dividendele distribuite către stat. Compania a raportat, de altfel, că a virat aproximativ 44 de miliarde de euro sub formă de taxe, impozite şi dividende în intervalul 2005–2024, alături de investiţii de circa 20 de miliarde de euro în aceeaşi perioadă.

Pe locul secund se află British American Tobacco România, care a confirmat oficial o contribuţie de 11,2 miliarde de lei la bugetul de stat în 2025, sub formă de taxe şi accize — singura companie din top care a raportat, în ultimii ani, o creştere constantă a sumelor virate către stat, într-un sector concurat serios de comerţul ilicit cu produse din tutun, care privează anual bugetul de aproape 2,5 miliarde de lei, potrivit reprezentanţilor companiei.

Locul al treilea revine, la fel ca în anii precedenţi, unei alte companii din sectorul petrolier, Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriei Petromidia, cu o contribuţie estimată la circa 7 miliarde de lei.

Potrivit datelor Frames, dincolo de podium, alte nume revin constant în discuţia despre marii contribuabili: Romgaz, Hidroelectrica şi Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România după active. Ele figurează an de an în top 10 la nivel naţional, alături de retaileri mari precum Lidl.

Nu este întâmplător faptul că sectoarele petrolier, energetic şi cel al produselor din tutun domină acest clasament de mai bine de un deceniu.

Frames arăta, într-un studiu lansat anul trecut, că aproximativ 78% din veniturile publice încasate de statul român provin din primele zece industrii, iar doar primele trei companii generează, de regulă, între 8% şi 10% din totalul veniturilor bugetare ale ţării.

Aceste sume nu sunt simple statistici de bilanţ. Ele finanţează, an de an, salariile din sistemul public, pensiile, investiţiile în infrastructură şi serviciile de sănătate şi educaţie. Cu alte cuvinte, un procent semnificativ din tot ce înseamnă cheltuială publică în România depinde, practic, de sănătatea financiară a câtorva zeci de companii mari.

Această realitate ar trebui să cântărească mult mai mult în felul în care sunt luate deciziile administrative, mai ales cele de natură fiscală.

Atunci când guvernele schimbă fiscalitatea peste noapte, efectul nu se resimte doar în bilanţul companiei vizate, ci se propagă direct în veniturile pe care statul se bazează pentru a-şi acoperi propriile cheltuieli. Un contribuabil major descurajat, care îşi reduce investiţiile sau reloca o parte din activitate, înseamnă mai puţini bani la buget exact în anul următor.

De aceea, predictibilitatea economică nu este doar un deziderat al mediului de afaceri, ci o condiţie de bază pentru stabilitatea finanţelor publice înseşi.

Un cadru fiscal bătut în cuie, anunţat din timp şi aplicat constant pe termen mediu şi lung, permite marilor companii să îşi planifice investiţiile, extinderile şi angajările fără teama unor schimbări bruşte de regulă.

Deciziile fiscale luate în grabă, fără o evaluare reală a impactului economic, riscă un efect pervers: pe termen scurt pot părea o soluţie rapidă la un deficit bugetar tot mai apăsător, dar pe termen mediu pot eroda exact baza de venituri pe care statul se bazează.

Aceasta este o temă pe care nu o vedeţi prea des discutată pe scena politică. În ultimele luni se vorbeşte foarte mult despre guverne, despre politicieni, despre bugetari, despre salariile din sectorul public dar prea puţin despre economie, despre ce avem nevoie, concret, pentru a restarta motoarele unei economii aflate într-o zonă de stagflaţie cu iz pur românesc.

Dincolo de legea salarizării unitare, de protestele sindicaliştilor de la stat, de problema pensiilor, cred că trebuie să vedem ce soluţii au politicienii şi pentru economia reală, pentru mediul privat, pentru cei care susţin, din taxe şi impozite, cheltuielile bugetare. Iar dacă nu au, atunci să ceară ajutorul companiilor care susţin financiar statul român.

România nu are nevoie de programe de finanţare cu dedicaţie pentru firmele prietene ci de proiecte unitare de dezvoltare economică, de strategii şi soluţii fiscale concrete, coerente, inspirate din practica altor ţări."