Maladia transmisibilă de la feline la om: boala ghearelor de pisică

Problema transmisibilităţii la om a bolilor specifice animalelor nu este nouă pentru ştiinţele medicale. Ipoteza cea mai verosimilă cu privire la geneza bolilor transmisibile de la animale pare a fi cea legată de adaptabilitatea agenţilor patogeni. Astfel, în decursul vremii, unii dintre aceşti agenţi, specifici animalelor sinantrope, s-au adaptat la condiţiile de existenţă oferite de organismul uman, producând stări patologice mai mult sau mai puţin grave. Transmiterea agenţilor patogeni de la animale la om se face prin contact direct cu animalul bolnav sau purtător de germeni.

Şi pisica, animal prin excelenţă ”de interior” sau ”familiar” cere o serie de precauţii din partea stăpânului ei.

Rezervorul natural de infecţie, de unde probabil se infectează şi pisicile, nu este încă identificat clar. Există unele prezumţii pe baza cărora investigaţiile epidemiologice ar trebui să cuprindă şi şobolanii ca eventual rezervor de virus. În sprijinul ipotezei că ar exista un rezervor extrauman de infecţie pledează, printre altele, şi înregistrarea unei endemii de-a lungul a 5 ani, cu 12 cazuri de îmbolnăvire într-o localitate de lângă Paris.

În cadrul datelor statistice s-a observat însă frecvenţa crescută a cazurilor printre copii, în comparaţie cu adulţii. Agentul contaminant este pisica: s-a putut stabili prin cercetări anamnetice atente că în 83% din cazuri bolnavii au venit în contact unic sau repetat, cu pisici. În 54% din cazuri, virusul a pătruns în organismul uman prin intermediul zgârieturilor de pisică; în 6% din cazuri datorită muşcăturilor acesteia, iar în 13% din cazuri infecţia s-a produs la nivelul unei escoriaţii accidentale prin obiecte ascuţite sau la nivelul înţepăturii unei insecte hematofage.

Relativ frecvent, sunt observate epidemii cu caracter familial sau intradomicial, având ca izvor unic de infecţie pisica găzduită. Acest animal este purtător şi eliminator de virus, fară a prezenta o simptomatologie manifestă.

Forma clinică tipică se caracterizează prin existenţa unor leziuni cutanate de inoculare (zgârietură, muşcătură), însoţite de adenopatie şi semne generale.

Hipertermia, în jurul a 38ºC, este însoţită (mai ales în perioadele de intensitate maximă), de erupţii cutanate. Chiar elementul maculo-vezicular iniţial, de la locul pătrunderii infecţiei, poate reapare o dată cu apariţia adenitei regionale.

Conduita terapeutică începe prin puncţia evacuatoare a colecţiei formate la nivelul grupului ganglionar. Administrarea antibioticelor este indicată cât mai precoce, cu deosebire de cazurile la care puncţia evacuatoare, nu este urmată de o amelioare a aspectului leziunilor locale şi de scădere a hipertermiei.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

A.Grintescu,C.Iacob, Boli Transmisibile de la animale la om-Ed Academiei Republicio Populare Romane-1959

Articol realizat de DVM Camellia Ion