Mai multe instituţii medicale din ţară vor primi bani pentru echipament moderne

Un cadru medical verifica nivelul de iradiere al unei persoane din orasul Koriyama, prefectura Fukushima, 13 martie 2011. (JIJI PRESS / AFP / Getty Images)
Epoch Times
04.04.2012

Circa 40 de instituţii medicale din ţară vor primi finanţare din fondul de dezvoltare şi modernizare al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Banii urmează să fie utilizaţi în 18 instituţii medicale din oraşe şi 21 din sate pentru dotarea spitalelor cu utilaj medical modern.

Potrivit Publika.TV, pentru obţinerea finanţării de la CNAM au concurat 60 de proiecte depuse de 56 de instituţii medico-sanitare publice din ţară. Astfel, comisia de selectare a desemnat câştigătoare: 4 proiecte în cadrul asistenţei medicale primare de dotare cu echipament complex radiografic digital.

Alte 18 proiecte vor fi implementate în cadrul instituţiilor de nivel secundar, care vor fi dotate cu echipament chirurgical mini-invaziv şi 17 proiecte în cadrul instituţiilor de nivel terţiar. Acestea vor beneficia de generatoare de oxigen medical.

Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie din Capitală a solicitat de la Fondul de dezvoltare peste patru milioane de lei, pentru procurarea unui microscop neurochirurgical modern.

Şi conducerea Spitalului de Traumatologie şi Ortopedie din Capitală urmează să cumpere un aparat modern pentru tratamentul coloanei vertebrale.

În acest sens, directorul Spitalului de Traumatologie şi Ortopedie, Anatolie Taran a precizat: "Pe an se spitalizează 700-800 de pacienţi în secţia de vertebrologie cu patologia coloanei vertebrale. Asta exclude intervenţia chirurgicală şi pentru pacienţi asta este un remediu foarte bun".

În acest an, au fost depuse 60 de proiecte. Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, prioritate au avut cererile privind achiziţionarea utilajului modern.

"Trebuie să spunem foarte clar că fiecare instituţie medico-sanitară publică are un fondator. Fondatorul este cel care trebuie să investească în infrastructură, nu compania de asigurări în medicină", a menţionat şeful serviciului relaţii cu presa CNAM, Lilia Onea.

Amintim că la sfârşitul săptămânii trecute Parlamentul a aprobat o lege prin care Fondul de rezervă al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a fost deblocat. În prezent, în acest cont sunt 430 de milioane de lei, bani acumulaţi timp de şapte ani. Jumătatea din această sumă va fi transferată în Fondul de dezvoltare.

În acest an, fondul de dezvoltare constituie aproape 80 de milioane de lei sau cu 0,5 la sută mai mult decât în anii precedenţi.

În 2011, 33 de spitale au primit bani din fondul de dezvoltare al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor