Lionel Messi, despre decesul legendarului Maradona: 'Ne părăseşte, dar nu pleacă, pentru că Diego este etern.'

Actualul căpitan al naţionalei de fotbal a Argentinei regretă la rândul său trecerea în nefiinţă a fostului idol al Albicelestes-ilor, acesta postând pe reţelele de socializare două fotografii în care apare alături de Maradona, transmiţând condoleanţe familiei şi prietenilor săi.
Căpitanul naţionalei de fotbal a  Argentinei, Lionel Messi alături de legendarul Diego Armando Maradona.
Căpitanul naţionalei de fotbal a Argentinei, Lionel Messi alături de legendarul Diego Armando Maradona. (Leo Messi/facebook)

Internaţionalul argentinian Lionel Messi, cel mai în vogă fotbalist sud-american în acest moment - starul echipei FC Barcelona şi totodată căpitanul naţionalei de fotbal a Argentinei, a transmis miercuri seara, pe reţelele de socializare Facebook şi Instagram, condoleanţe familiei şi prietenilor celui care a fost Diego Armando Maradona - "el diez", numărul zece - geniu al balonului rotund.

Mesajul său apare însoţit de două fotografii alături de Maradona.

''O zi foarte tristă pentru toţi argentinienii şi pentru fotbal. Ne părăseşte, dar nu pleacă, pentru că Diego este etern. Păstrez toate momentele frumoase pe care le-am trăit alături de el şi aş dori să profit de această ocazie pentru a transmite condoleanţe familiei şi prietenilor săi. RIP'', a scris Messi în postarea sa.

Diego Armando Maradona a încetat din viaţă miercuri, la vârstă de 60 de ani, după ce acesta a suferit un stop cardiac la domiciliul său din capitala Argentinei, Buenos Aires, în jurul orei locale 13:00 (16:00 GMT), anunţul decesului său fiind făcut puţin mai târziu de canalul de televiziune argentinian Todo Noticias.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport