Liderii europeni susţin că negocierile programului nuclear iranian sunt la un pas de blocare

Reactorul nuclear de la Bushehr, la 1200 km de Teheran, august 2010
Reactorul nuclear de la Bushehr, la 1200 km de Teheran, august 2010 (ATTA KENARE / AFP / Getty Images)

O declaraţie comună a Marii Britanii, Franţei şi Germaniei, emisă marţi, afirmă că „ajungem rapid la capătul drumului” de salvare a acordului nuclear cu Iranul din 2015, după ce partea iraniană a acuzat Occidentul că a alimentat o atmosferă de învinuire reciprocă.

„Escaladarea nucleară continuă a Iranului implică faptul că vom ajunge rapid la capătul drumului”, a anunţat ambasadorul Franţei la Naţiunile Unite, Nicolas de Riviere. El a adăugat că încălcarea constantă a limitelor impuse dezvoltării şi îmbogăţirii uraniului de către partea iraniană, care învinuieşte în acelaşi timp SUA pentru retragerea din acord, presupune că „ne apropiem de punctul în care escaladarea programului nuclear de către Iran va goli complet de conţinut acordul JCPOA”.

Discuţiile au fost blocate în iunie, pe fondul tergiversărilor Iranului şi reluate luna aceasta, fiecare parte acuzând-o pe cealaltă de rigiditate. Teheranul a susţinut tot timpul că Washingtonul trebuie să renunţe la sancţiunile aplicate sub administraţia Trump ca o precondiţie pentru re-aderarea la termenii tratatului.

Administraţia Biden a părut, în ultima vreme, că abandonează cu totul negocierile de la Viena, oficialii invocând lipsa de „seriozitate” a Iranului.

Liderii israelieni au făcut lobby din greu pentru a pune în aplicare o „opţiune militară”.

În mod esenţial, liderii iranieni înşişi par să fie de acord cu afirmaţia celor trei naţiuni europene conform căreia Republica Islamică îşi accelerează rapid capacităţile nucleare, deoarece discuţiile nu duc nicăieri.

Totuşi, Teheranul susţine că programul său este doar pentru scopuri paşnice de energie domestică.

În acelaşi timp, potrivit Bloomberg, Iranul pare să îşi relaxeze poziţia faţă de misiunea de monitorizare a AIEA, după ce Teheranul a început să suspecteze că unele camere de monitorizare ale ONU ar fi putut fi folosite de israelieni.

Iranul a accelerat procesul de îmbogăţire a uraniului până la o puritate de până la 60%, inclusiv prin utilizarea de centrifuge avansate, o mare perioadă a anului trecut - alarmând semnatarii occidentali ai JCPOA, precum şi Israelul, care i-a acuzat pe iranieni că ţintesc să îşi construiască o bombă atomică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe