Lider local al AUR, desemnat ca membru în Comisia de Evaluare la un colegiu, a picat din nou BAC-ul

Consilierul local filiala Motru, Nicolae Milcă, în vârstă de 39 de ani, ales la alegerile locale din 2024 pe listele AUR, a reuşit „performanţa” de a pica din nou bacalaureatul în sesiunea din acest an, continuând seria de eşecuri la examenul de maturitate, arată gorjonline.ro.
Trebuie menţionat că, din noiembrie anul trecut, Milcă este şi preşedinte al filialei AUR Motru.
Lipsa diplomei de studii liceale nu a contat deloc atunci când colegii din Consiliul Local Motru l-au repartizat pe Milcă prin comisii, aşa că acesta face parte din Comisia Juridică şi de Disciplină, unde veghează la drepturile cetăţenilor, şi conduce, din postura de preşedinte, Comisia pentru mediu, turism, comerţ şi agricultură, scrie sursa citată.
În vara aceasta, tentativa consilierului AUR de a-şi definitiva studiile liceale a venit la pachet şi cu verificări ale organelor judiciare, arată publicaţia citată. La Poliţia Motru s-a deschis un dosar în care se fac cercetări, după ce au apărut informaţii că alesul local ar fi intrat în sală dotat cu tehnologie pentru a primi rezolvările la subiectele de la examen. Deocamdată, anchetatorii nu au confirmat oficial aceste aspecte, însă liderul AUR s-a prezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, în faţa poliţiştilor pentru a da explicaţii.
Mai grav este că Milcă a fost desemnat ca membru în Comisia de Evaluare şi Asigurarea Calităţii de la Colegiul Naţional ”George Coşbuc” din Motru. Practic, omul care nu reuşeşte să ia o notă de trecere la examenul de bacalaureat a ajuns să controleze cât de bine îşi fac treaba profesorii din instituţia de învăţământ, arată sursa citată.
Până în urmă cu patru ani, Milcă era angajat al societăţii Direcţia Publică Motru SA, unde a prestat pe postul de hingher. S-a plictisit însă repede de alergat câinii pe străzile municipiului, s-a lăsat de serviciu şi s-a lansat în politică şi afaceri, iar în prezent, şeful AUR Motru administrează o firmă care montează centrale termice.