Licu se vrea numărul 2 în Parchetul General şi pretinde că nu e plagiator: Nu pot admite să fiu ţap ispăşitor

Bogdan Licu, în prezent şef interimar al Parchetului General, a susţinut, luni, interviul de la Ministerul Justiţiei pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general. În cadrul evenimentului, Licu a explicat faptul că a decis să nu intre în cursa pentru cea mai înaltă funcţie din Ministerul Public, pe care o ocupă acum ca interimar, optând pentru următoarea ca importanţă, pentru că nu doreşte să afecteze imaginea instituţiei “nici măcar conjunctural”. Mai exact, este vorba despre acuzaţiile de plagiat care îl vizează, acuzaţii pe care procurorul le respinge vehement. Reacţia jurnalistei Emilia Şercan, cea care a scris despre plagiatul lui Licu, nu s-a lăsat mult aşteptată.

“Pot interacţiona cu persoane diferite, dovadă că am lucrat în echipe diferite. […] Nu sunt o persoană conflictuală şi cred că am dovedit echilibru, inclusiv în ultimii ani marcaţi de dispute şi conflicte în interiorul sistemului, şi între justiţie şi celelalte puteri în stat. […] Vă voi spune cu sinceritate că nu am fost nici cel mai bun procuror şi nici cel mai bun şef de la începutul carierei mele. Dar cu siguranţă am evoluat în timp şi ca impact al activităţii la care am făcut referire şi astăzi, sunt cu certitudine, mult mai implicat profesional şi mai responsabil decât eram în urmă cu 20 de ani. Cred că şi această creştere trebuie avută în vedere şi poate că în acest context mulţi s-ar fi aşteptat să candidez pentru funcţia de procuror general. Mi-am pus şi eu această problemă. Dar dacă decizia pe care o vedeţi astăzi este pusă în aplicare este şi pentru faptul că nu am vrut să afectez nici măcar conjunctural imaginea instituţiei pe care o conduc, dar nici imaginea factorilor de decizie în procesul numirii de procuror general”, a precizat Licu în cadrul interviului.

Mai mult, procurorul pretinde că a considerat încă de la bun început lucrarea de doctorat “doar o modalitate de finalizare a unor cursuri de formare continuă într-un domeniu adiacent celui profesional” şi că nu a intenţionat ca prin obţinerea titlului de doctor să beneficieze de vreun “avantaj material”.

“Pe de altă parte, însă nu pot să renunţ la a pune în valoare, acum când mă consider la apogeul profesional, calităţile menţionate despre care vorbeam mai devreme din cauza unei acuzaţii singulare, fără legătură cu activitatea mea profesională şi neîntemeiată, pe care o parte limitată a presei mi-a adus-o. Este vorba despre aşa-zisul plagiat al tezei mele de doctorat. Fără a transforma acest interviu într-o ocazie de a mă justifica vreau să vă spun foarte pe scurt următoarele. Am considerat încă de la început lucrarea de doctorat doar o modalitate de finalizare a unor cursuri de formare continuă într-un domeniu adiacent celui profesional. Ca dovadă, domnule ministru, nu am solicitat niciodată şi nu am obţinut vreun grad didactic în învăţământul superior, nu am utilizat niciodată acronimul ‘dr.’ de la doctor, în vreun înscris oficial, singura menţiune despre obţinerea acestui titlu regăsindu-se în CV-ul meu. Nu am intenţionat nici ca prin obţinerea titlului să beneficiez de vreun avantaj material. În momentul obţinerii acestui titlu universitar sporul pentru titlul de doctorat se acordă numai persoanelor care îşi susţineau teza de doctorat în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. Ceea ce nu este cazul meu. Cu alte cuvinte, atât pe parcursul celor trei ani în care am urmat cursurile Şcolii Doctorale, cât şi în momentul în care am susţinut teza de doctorat cunoşteam faptul că nu voi beneficia de acest spor material. Ca urmare a unor modificări legislative intervenite ulterior şi independent de voinţa mea, am beneficiat de acordarea acestui spor pentru o perioadă foarte scurtă de timp şi numai până la intrarea în vigoare a Legii 153/2017”, a afirmat Licu.

De asemenea, în ceea ce priveşte obţinerea titlului de doctor, Bogdan Licu a declarat că “nu am fost niciodată suspect sau inculpat în vreun dosar penal în legătură cu obţinerea titlului de doctor, aşa cum o parte a presei încearcă a acredita ideea”.

“Dosarul penal la care se face referire a avut obiect un denunţ pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, fals în declaraţii, instigare la plagiat şi plagiat. Domnule ministru, acest denunţ nu mă privea, autorul denunţului precizând foarte clar acest lucru în momentul audierii sale de către procuror. În această cauză nu a fost dată o soluţie cu privire la persoana mea, ci a fost dată o soluţie de clasare cu privire la faptă, reţinându-se că fapta de plagiat nu este prevăzută de legea penală, iar nu ca urmare a intervenirii prescripţiei, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public. Unele din susţinerile presei, de altfel, sunt absurde la o primă lectură. Astfel se dovedeşte despre plagierea unor texte de lege sau a unor strategii naţionale, aprobate tot prin acte normative despre care ştim cu toţii că nu se bucură de protecţia dreptului de autor, despre plagiat prin parafrazare sau despre faptul că am copiat din articole scrise anterior tot de mine. Mai mult decât atât, se ignoră în totalitate caracterul standardizat al limbajului juridic atunci când se face referire la plagierea unor fragmente în care mă refer la elemente constitutive ale unei infracţiuni”, a explicat şeful interimar al Parchetului General.

În plus, Bogdan Licu a discutat în interviul său şi despre motivul din spatele formulării cererii de retragere a titlului de doctor.

“Am formulat cererea de retragere a titlului de doctor dintr-un motiv foarte întemeiat. Privind în urmă, îmi reproşez că nu eram suficient pregătit la momentul elaborării tezei pentru o asemenea etapă. Este cel mai mare regret pe care îl am în activitatea mea şi tocmai pentru că regret şi îmi reproşez tratarea cu superficialitate a acestei teze ştiinţifice, am iniţiat demersul de retragere a titlului. Dar subliniez clar că nu am intenţionat niciodată să-mi asum munca cuiva sau ideile cuiva şi să capăt ceva ce nu mi se cuvine. Da, recunosc, am realizat o teză cu unele erori, dar de aici până la a susţine că am comis un furt este o cale lungă şi nu pot admite aşa ceva. Nu pot admite să fiu un ţap ispăşitor pentru nişte comportamente înrădăcinate în viaţa academică din România, înainte de Legea 1. Salut eforturile celor care vor să recredibilizeze cu adevărat doctoratele din România. Prin recunoaşterea francă pe care am făcut-o sper că am contribuit şi eu la această recredibilizare”, a precizat Bogdan Licu.

Reacţia jurnalistei Emilia Şercan

În interviul pe care îl susţine pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general al României, Bogdan Licu spune că nu a candidat la funcţia de procuror şef pentru “a nu afecta nici măcar conjunctural” imaginea instituţiei pe care o conduce din cauza doctoratului plagiat.

Frumos ce zice domnului Licu, dar de ce crede, oare, că din poziţia de nr. 2 în Parchetul General nu afectează imaginea instituţiei?

Tot azi a mai spus - într-un soi de drept la replică pe care a încercat să îl dea la dezvăluirile pe care le-am publicat despre teza plagiată şi felul în care a încercat să scape de un ruşinos verdict de plagiat - că a făcut cererea de renunţare la titlul de doctor pentru că, atenţie, “nu eram suficient pregătit”!!!

Poftim? Cum adică, după trei ani de studii doctorale nu era bine pregătit? Atunci de ce a mai susţinut teza? Declaraţia asta este o sfidare la adresa tuturor doctorilor care au muncit pe brânci, până la epuizare fizică şi psihică!

Păi, dacă e s-o luăm aşa, nici la intrarea în magistratură nu era domnul Licu "suficient pregătit" având în vedere că a luat nota 5 la Drept penal şi nota 6 la Drept civil la examenul de licenţă - nu am făcut mare caz pe tema asta pe Facebook, însă găsiţi toate notele lui Licu de la licenţă în ultimul material publicat pe pressone.

Şi dacă tot spune că “nu pot admite să fiu ţap ispăşitor pentru comportamente înrădăcinate în viaţa academică din România înainte de legea actuală”, cum se face că secţia de investigare a infracţiunilor de proprietate intelectuală din Parchetul General a îngropat toate dosarele care vizau “comportamente înrădăcinate în viaţa academică din România” cât el era prim-adjunct sau procuror general interimar?

Şi nu în ultimul rând, a mai zis azi că doctoratul “e cel mai mare regret pe care îl am în activitatea mea” şi “prin recunoaşterea francă, sper că am contribuit şi eu pentru viitor la recredibilizare”. Recunoaşterea francă a ce? A faptului că a plagiat cumva? Recredibilizare a ce? A ruşinosului său plagiat? Păi, atunci de ce a încercat să blocheze domnul Licu prin instanţă verificarea tezei de către CNATDCU şi de către Academia SRI?